Teodor Ajder s-a nascut la Chisinau. A absolvit liceul Ion Creanga, psihologia la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca; iar tezele de master in psihopedagogie si de doctor in stiintele media, mediului si ale informatiilor si le-a sustinut la Universitatea de stat din Yokohama, Japonia. Este autorul mai multor carti situate ca gen intre fictiune si analize psihologice ale migratiei. Pe langa trilogia japoneza Obrazaru-i pentru o japonez[c]a, Mo[Po]JaRo si Kakimaki, Teodor Ajder mai este autorul unei plachete de povestiri Vurda inlocuitorul de inimi (ed. Ulysse, 2003), si una de versuri O ora de iubire (ed. H2RO, in limba engleza). Multe dintre aceste carti sunt editii de artist. Editia original a Obrazaru-i pentru o japonez[c]a, bunaoara, era o incurcatea din 30 de elemente, si a fost prezentata pentru prima data in cadrul festivalului de arta contemporana Oost West Burlesk, Eurora Art Festival 2008, Rotterdam, Olanda, iar actualmente se afla in colectia muzeului de carte artistica din Uci (?odz), Polonia. A semnat sute de editoriale si articole de opinie, precum si recenzii de carti si expozitii de arta. Actualmente locuieste in Polonia si isi imparte timpul intre Departamentul de educatie a spiritului civic de la scoala Americana din Varsovia si redactarea anuarului diasporan Mamaliga de Varsovia. Este imigrant.
Ajungand in tara Soarelui Rasare, Troy e cazat intr-un camin pentru studenti straini. Printre locatari se numara si cativa studenti japonezi voluntari. Sarcina lor e sa-i ajute pe nou-sositi sa se adapteze la viata din metropola japoneza. Gasca petrece mult timp impreuna, discutand intr-un amestec de limbi chitibusuri cotidiene japoneze. Kaori, studenta in ultimul an la Artele plastice, face parte din acest grup de studenti. intr-o seara, Troy prinde in vorbele fetei niste ite de povesti, pe care nu le intelege prea bine, dar isi da seama ca sunt despre un spital in care fata a fost candva internata. Kaori a suferit candva de o forma grava de tuberculoza. Tanarul imediat e dus cu gandul la Muntele vrajit al lui Thomas Mann si la Inimi cicatrizate al lui Max Blecher. Desi comunicarea lor e constituita din farame de fraze si cuvinte, pe care nici unul, nici altul nu le inteleg bine, Kaori castiga in ochii lui Troy alura misterioasa a unui personaj literar, de poveste, reincarnat in piele si oase. Anul trece repede. Kaori termina facultatea si paraseste Japonia. Pleaca in Australia, sa-si perfectioneze engleza, dar si mai important, sa stea cu iubitul ei australian. Decide, totusi, sa initieze o corespondenta cu Troy, care, intre timp, se dedica studiului limbii japoneze. Kaori revine din Australia, unde lucrurile nu s-au intamplat asa cum si-a dorit ea. Se muta la Paris si devine, realmente, o zburatoare. E angajata stewardesa. Corespondenta lor se inteteste, devine frenetica Se apropie vacanta de vara. Kaori il invita pe Troy sa mearga impreuna sa-i viziteze pe bunicii ei, care locuiesc intr-un catun pe malul marii Akinada, langa Hirosima.
Titlul romanului este pliat pe unitatile prozodice ale unui haiku, legandu-l mai strans din punct de vedere formal, de spatiul cultural al Japoniei, care devine o cultura gazda pentru Troy, dar si patria Kaori-ei, din care ea se exileaza. Dar nici un haiku transpus intr-un sistem de scris fonemic nu poate exprima dimensiunea vizuala pe care o confera complexitatea scrisului logografic. Cele cateva sute de pagini pe care se intinde acest roman epistolar sunt, pe de o parte, o incercare a autorului de a traduce haiku-ul din titlu, adica de a recupera continutul vizual al ieroglifelor folosite in japoneza, pierdut in traducere. Pe de alta parte, cuvintele titulare sunt niste despicaturi dintr-o masca, care ascund e experienta complexa, nascuta intre doi indivizi ce provin din spatii culturale incongruente, si incercarea lor meticuloasa de a-si slefui dintii cochiliilor, pentru a si le putea cumva potrivi si imbina. Romanul in sine este un obrazar, caci, prin manevra traducerii, de fapt, tainuieste.
