Oglinda aburita

Oglinda aburita. Eseuri conversationale
Textele din culegerea de fata sunt un rezultat al coabitarii poetului cu presa. Ai o rubrica, un spatiu determinat, esti in mod firesc tentat sa-l folosesti ca pe o oglinda. Si, ca in orice oglinda, ai libertatea privirii (a temelor) si obligativitatea dimensiunilor. Numai ca, in cazul nostru, avem de-a face cu o oglinda aburita. Pe panza de abur ce acopera suprafata oglinzii „poetul deseneaza cu degetul tot ce-i trece prin minte”. Insa, de la o vreme, din spatele liniilor apare, fragmentar la inceput, apoi tot mai limpede, propriul lui chip.
Altfel spus, „desenatorul” Ion Muresan foloseste prilejul ca sa ne impartaseasca viziunea lui asupra lumii. A facut asta si prin poezie, a constatat, mai mult ca sigur, ca nu suntem la inaltimea de intelegere necesara si s-a decis sa „schimbe foaia”. Mi-am simtit in cateva texte prezenta, mi-am gasit chiar numele, le-am gasit si pe ale unor prieteni comuni, numele altor persoane pe care nu le cunosc, dar care de buna seama exista, si mi-am spus: Ia te uita in ce lume miraculoasa traim! – Alexandru Vlad
Daca ar fi sa caracterizez in cateva cuvinte „Oglinda aburita” a lui Ion Muresan, as spune ca este o carte efervescenta sau, parafrazand celebrul titlu al unei carti de Boris Vian, un esantion consistent din spuma zilelor poetului. – Alexandru Vlad
Fragment din carte:
„Tom Degetel ataca
Fiica mea cea mica este o fana a lui Woody, ciocanitoarea buclucasa, si mai nou a lui Tweety, puisorul galben cu obrajori bucalati. Daca il mai adaug si pe soricelul Jerry, meniul de fiinte mici si incomode e complet. Se contureaza portretul unui Tom Degetel naravas. Din pricina smiorcaiturilor, am cedat ades unul dintre drepturile fundamentale ale adultului, „dreptul la telecomanda”, si, vrand-nevrand, mi-am imbogatit cunostintele cu nazbatiile piticaniilor. Fiecare dintre personajele amintite pare a avea in ranita un baston de maresal. Mi-a fost dat sa vad dulai, ursi, lei, hipopotami, elefanti etc. caindu-se amarnic pentru ca si-au pus mintea cu aia mici, dar iuti la manie si razbunatori nevoie mare. Daca stau si ma gandesc, nu este exclus ca fiica-mea sa incerce sa-mi transmita, cu eleganta, un avertisment.
Ei bine, Woody, Tweety si cu Jerry au o influenta mai mare decat s-ar crede. Am impresia ca au devenit modele de strategie politica pentru tarile care li se aseamana: mici, sarace si nabadaioase. Acum ceva timp, am citit intr-un ziar o veste care m-a induiosat. Un tribunal din Iugoslavia i-a amnistiat pe inculpatii Bill Clinton, Tony Blair, Jacques Chirac, Kofi Annan, Madeleine Albright, toti condamnati la pedepse grele pentru crime de razboi. Cate nopti albe nu vor fi facut inculpatii, cate griji, cate cheltuieli cu avocatii. Se si vedeau intr-o „inchisoare de maxima securitate” undeva pe malurile Dunarii, prin Banatul sarbesc, unde drepturile omului sunt respectate mai dupa ureche. Dar, cu ocazia zilei de nastere a lui Tweety, au fost iertati. Ce usurare!
Si Jerry, in varianta rosu, galben si albastru, s-a afirmat pe canalele agentiilor de stiri. Imi vine in minte ziua cand Parlamentul Romaniei a spus un „NU HOTARAT” clonarii fiintei umane. E bine ca s-a dat hotararea deputatilor. Cum e romanul intreprinzator, numai ce te trezesti ca se ascunde in sura si, cand iese din fan, iese ca o closca, cu vreo zece copii dupa el. Ar fi o grea lovitura data rolului Mariei in istorie. Si — Doamne fereste! — daca lui Ion ii trece prin cap sa cloneze copiii vecinului?
Acum, ca am scapat de grijile cele mari, restul e floare la ureche. ”