Omul din Sankt Petersburg

La putin timp dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, un trimis al tarului, printul Orlov, soseste la Londra cu misiunea de a intari alianta dintre Rusia si Regatul Unit. Insa odata cu el ajunge in capitala engleza si Felix, un anarhist evadat din Siberia, hotarat sa-l ucida pentru a schimba cursul istoriei. In confruntarea dintre acesti doi barbati, participa si alte personaje renumite, cum ar fi Winston Churchill, Prim-Lordul Amiralitatii, si frumoasa Charlotte Walden, o tanara idealista si voluntara.
Planuirea unei crime, pasiuni romantice si suspans implacabil, iata ce ne ofera Follett, maestrul thrillerului de spionaj, intr-un captivant cocteil romanesc.

 Fragment din romanul „Omul din Sankt Petersburg” de Ken Follett:
„- Daca Anglia si Franta, impreuna, nu pot sa infranga Germania, atunci mai avem nevoie de inca un aliat, o a treia tara de partea noastra: Rusia. In cazul in care Germania este divizata, nevoita sa lupte pe doua fronturi, putem sa invingem. Fireste, armata rusa este incompetenta si corupta – aproape la fel ca tot ce misca in tara aceea insa asta nu are nicio importanta, atata vreme cat poate sa-i mai taie din avant Germaniei.
Churchill stia cat se poate de bine ca Lydia era rusoaica si era ceva absolut tipic pentru el sa dea dovada de lipsa de tact, vorbindu-i tara de rau cu ea de fata, insa Walden nu se opri asupra acestui amanunt, fiindca era foarte nedumerit de spusele ministrului.
– Rusia are deja un tratat de alianta cu Franta, spuse el.
– Nu-i de ajuns, replica Winston Churchill. Rusia este nevoita sa intre in lupta daca Franta este victima unei agresiuni. Prin urmare, Rusia are dreptul sa hotarasca daca Franta este victima sau agresor in acest caz particular. Cand izbucneste un razboi, amandoua partile pretind mereu ca sunt victime. Noi avem nevoie ca Rusia sa fie de partea noastra cu fermitate si din toata inima.
– Nu-i prea vad pe oamenii tai dand mana cu tarul.
– Atunci, inseamna ca nu ne cunosti. Ca sa salvam Anglia, am face afaceri si cu diavolul.
– Sustinatorilor vostri n-o sa le placa.
– N-o sa afle.
Walden incepea sa inteleaga unde ducea totul si perspectiva asta il incanta.
– La ce va ganditi? Un tratat secret? Sau o intelegere nescrisa?
– Ambele.
Walden il masura pe Churchill cu ochi mijiti. „Demagogul asta tinerel ar putea sa aiba ceva in minte, reflecta el; iar mintea asta s-ar putea sa nu lucreze in interesul meu. Deci liberalii vor o intelegere secreta cu tarul, in ciuda urii pe care o nutresc englezii fata de regimul brutal din Rusia; dar de ce imi spune mie? Vor sa ma bage in ceva, asta e clar. Insa cu ce scop? Sa aiba la indemana un conservator pe care sa dea vina daca lucrurile merg prost? O sa aiba nevoie de un intrigant ceva mai subtil decat Churchill ca sa ma prinda in capcana.”
– Continuati! zise Walden.
– Am inceput discutii navale cu Rusia, prin intermediul comunicatiilor militare pe care le avem cu Franta. O vreme, nivelul lor a fost destul de scazut, dar acum lucrurile incep sa devina serioase. Un tanar amiral rus vine la Londra. Este vorba de printul Alexei Andreevici Orlov.
– Alexei! exclama Lydia.
– Cred ca este ruda cu dumneavoastra, lady Walden, i se adresa Churchill.
– Da, recunoscu Lydia, parand stanjenita, dintr-un motiv pe care Walden nu-l putea ghici cu niciun chip. Este fiul surorii mele celei mai mari, cu alte cuvinte… varul meu?
– Nepotul, o ajuta Walden.
– Nu stiam ca a devenit amiral, adauga Lydia. Probabil ca a fost avansat de curand.”