Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura
Omul Ilustrat reuneste optsprezece povesti in care fantasticul si science-fictionul se impletesc cu umorul negru, fatalismul si macabrul. In deschiderea cartii, naratorul relateaza prima lui intalnire cu Omul Ilustrat un personaj fantastic, ale carui tatuaje prind viata atunci cand sunt privite, fiecare spunand o poveste diferita.
Cititorul este indirect invitat sa priveasca imaginile si sa asiste la punerea lor in scena un pretext pentru Bradbury pentru a explora natura umanitatii si a relatiilor interumane in contextul abolirii barierelor temporale si spatiale.
Autorul nu ezita sa se amuze de personajele sale, sa le arate defectele si limitele si sa le demaste naivitatea.
Fragment din cartea „Omul ilustrat” de Ray Bradbury
„Cuvintele ajunsera si in spate, la multimea in asteptare. Copiii isi vorbeau la ureche, sopteau, impingandu-se unii pe ceilalti. Cuvintele se miscau in cercuri spre locul in care se oprise multimea, tramvaiele stateau la soare in bataia vantului, iar mirosul de vopsea iesea pe geamurile deschise ale acestora. Se facu liniste.
Nimeni nu misca.
Omul alb era inalt si drept, dar pe fata lui se citea o profunda epuizare. Nu se barbierise in ziua aceea, iar ochii ii erau tot atat de batrani pe cat puteau fi ochii unui om care inca mai era in viata. Ochii lui nu aveau culoare: aproape albi si fara vedere, din cauza lucrurilor vazute de-a lungul anilor. Era subtire ca o tufa pe timp de iarna. Mainile ii tremurau si trebui sa se rezeme de cadrul usii in timp ce se uita la multime.
Intinse mana si zambi pe jumatate, dar apoi si-o retrase.
Nimeni nu misca.
Se uita in jos la fetele lor si poate ca vazuse, dar nu luase in seama, armele si funiile, si poate simtise mirosul de vopsea. Nimeni nu l-a intrebat vreodata. Incepu sa vorbeasca. Incepu foarte calm si lent, asteptandu-se sa nu fie intrerupt, si nu fu intrerupt, iar vocea sa era foarte obosita, batrana si stinsa. ”
Omul Ilustrat reuneste optsprezece povesti in care fantasticul si science-fictionul se impletesc cu umorul negru, fatalismul si macabrul. In deschiderea cartii, naratorul relateaza prima lui intalnire cu Omul Ilustrat un personaj fantastic, ale carui tatuaje prind viata atunci cand sunt privite, fiecare spunand o poveste diferita.
Cititorul este indirect invitat sa priveasca imaginile si sa asiste la punerea lor in scena un pretext pentru Bradbury pentru a explora natura umanitatii si a relatiilor interumane in contextul abolirii barierelor temporale si spatiale.
Autorul nu ezita sa se amuze de personajele sale, sa le arate defectele si limitele si sa le demaste naivitatea.
Fragment din cartea „Omul ilustrat” de Ray Bradbury
„Cuvintele ajunsera si in spate, la multimea in asteptare. Copiii isi vorbeau la ureche, sopteau, impingandu-se unii pe ceilalti. Cuvintele se miscau in cercuri spre locul in care se oprise multimea, tramvaiele stateau la soare in bataia vantului, iar mirosul de vopsea iesea pe geamurile deschise ale acestora. Se facu liniste.
Nimeni nu misca.
Omul alb era inalt si drept, dar pe fata lui se citea o profunda epuizare. Nu se barbierise in ziua aceea, iar ochii ii erau tot atat de batrani pe cat puteau fi ochii unui om care inca mai era in viata. Ochii lui nu aveau culoare: aproape albi si fara vedere, din cauza lucrurilor vazute de-a lungul anilor. Era subtire ca o tufa pe timp de iarna. Mainile ii tremurau si trebui sa se rezeme de cadrul usii in timp ce se uita la multime.
Intinse mana si zambi pe jumatate, dar apoi si-o retrase.
Nimeni nu misca.
Se uita in jos la fetele lor si poate ca vazuse, dar nu luase in seama, armele si funiile, si poate simtise mirosul de vopsea. Nimeni nu l-a intrebat vreodata. Incepu sa vorbeasca. Incepu foarte calm si lent, asteptandu-se sa nu fie intrerupt, si nu fu intrerupt, iar vocea sa era foarte obosita, batrana si stinsa. ”
Codul cartii: PAL978-606-93846-9-5
