Cu multi ani in urma, am inceput o explorare plina de ardoare a marii lirice argheziene. Timp de trei ani, am strabatut?o in lung si in lat, am coborat in adancurile ei. Apoi, firul cercetarilor s?a intrerupt. intre timp in vara anului 1955 , l?am intalnit pe Poet, o singura data, intr?o dimineata, la mare. Eram inca atat de tanar, si consideram inca cu atata umilinta scrisul meu ca fiind nevrednic de a se alcatui intr?o opera, si de a sta macar alaturi de o opera precum aceea a Poetului, incat n?am indraznit sa?i vorbesc despre incursiunile pline de o riguroasa fervoare in universul sau imaginar. Mai tarziu, a fost prea tarziu.
Cuvantul opera asociat aceluia de Arghezi l-ar fi facut, cu ani in urma, pe venerabilul patriarh al poeziei romane din acest secol sa profereze cateva din grelele-i ocari binecunoscute. El care, atunci cand a fost sa aleaga o titulatura generala la editia de autor insumand lucrarile sale dintr-o viata, a renuntat la aceea falnica si infatuata de «Opere», preferand-o pe aceea mai modesta de Scrieri, ar fi opus poate un veto titlului de pe frontispiciul cartii noastre. (fragment din carte)
