Adevaratul Teheran este ascuns vederii: aici prostituatele sint frecventate de mullahi, exista laboratoare clandestine de metamfetamina, fetele apeleaza la chirurgi pentru a-si recapata virginitatea si filme porno facute de amatori sint postate pe internet si vindute in bazaruri. De-a lungul bulevardului Vali Asr, care strabate Teheranul de la nord la sud, se desfasoara povestile a opt iranieni din diferite clase sociale. E o lume a gangsterilor, a mondenelor, a sotiilor supuse si a voluntarilor din militia civila oameni obisnuiti obligati sa duca o viata neobisnuita. In povestile sale, Ramita Navai ne ofera un tablou memorabil al Iranului modern si ne arata ce inseamna sa traiesti, sa iubesti si sa supravietuiesti sub un regim opresiv.
O vedere panoramica asupra societatii din Teheran, de la vilele din nordul orasului care imita arhitectura greceasca si in care locuiesc parvenitii la centrul plin de studenti, comercianti si tinere «suficient de machiate ca sa-l socheze si pe un travestit» si la cocioabele si saracia din sud. (The Wall Street Journal)
O carte fascinanta care pleaca de la premisa ca, pentru a supravietui sub un regim opresiv in care guvernul considera ca are dreptul sa se amestece chiar si in cele mai intime aspecte ale vietii cetatenilor, esti obligat sa minti… O descriere intr-un stil minunat a vietii oamenilor din Teheran «maestri in manipularea adevarului», spune Ramita Navai , chiar in momentul in care tara lor pare sa se mai deschida. (The Sunday Times)
Recunosc ca am avut o oarecare ezitare atunci cand am vazut titlul asta provocator, dar am trecut peste si am descoperit o colectie de povestiri captivante despre Teheranul anilor 2000. Ramita Navai, o jurnalista britanica de origine iraniana, porneste de la niste cazuri reale interviuri, discutii si stiri la care adauga insa si cateva elemente fictionale, conturand astfel o (mini) topografie a acestui oras fascinant. Ca sa locuiesti in Teheran, trebuie sa minti, spune Navai in prefata cartii. Dar asta n-are nimic de-a face cu morala, mai zice ea, ci e doar un mijloc de supravietuire. De asta imi si place abordarea autoarei, pentru ca nu-si propune sa demonizeze anumite categorii sociale clerici ipocriti, membri ai militiei Basij, judecatori , ci doar sa puncteze niste contraste, penduland intre ce se vede la suprafata si ce se intampla in realitate.
Mai multe detalii gasiti aici.
