Oscar si Tanti Roz

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atat pentru scena, cat si pentru marele ecran.

Oscar are zece ani si traieste intr-un spital. Chiar daca nimeni nu are curajul sa i-o spuna in fata, baiatul, bolnav de leucemie, stie ca va muri, iar razboiul lui impotriva tuturor izbucneste inocent, patimas si deznadajduit. Singura care-i intra in voie este Tanti Roz, o infirmiera batrana, neintrecuta in nascocit povesti moderne, adevarate lectii de viata, in care nici binele, nici raul nu sunt absolute si nimic nu e asa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi zece ani si-l invata sa-i scrie epistole lui Dumnezeu ca sa se simta mai putin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid intr-o viata traita fast-forward, Oscar parcurge, printre rasete si lacrimi, itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane imbogatite de imaginatia lui, care umple spatiile albe si imbraca realitatea in vesmantul miracolului. Astfel, baiatul ajunge sa-si traiasca adolescenta alaturi de prieteni, sa se indragosteasca la tinerete, sa se casatoreasca la maturitate cu prima iubire, sa o piarda si, in cele din urma, sa regaseasca dragostea la apusul unei vieti ca o lumanare care arde la ambele capete.

Carte recomandata de Bogdan Aron in cadrul proiectului Libris, „Oameni si carti„.

Fragment:
„Drag? Doamne-Doamne,
Ast?zi am fost adolescent, ?i n-a prea mers bine. Ce groz?vie ! Am avut o mul?ime de probleme cu prietenii mei ?i cu p?rin?ii, totul din cauza unor fete. În seara asta, nu-mi pare deloc r?u c? am împlinit 20 de ani, pentru c? m? gândesc c?, uf, ce-a fost mai greu a trecut. Pubertatea ? Nu, mul?umesc. O dat? mi-a ajuns !
S?-?i atrag aten?ia mai întâi, Doamne-Doamne, c? n-ai venit. Azi am dormit pu?in, cu toate problemele astea de adolescent, deci în mod normal n-as fi avut cum s? te ratez. ?i-apoi, repet, dac?, m? prinzi mo??ind, zgâl?âie-m? un pic. 
Când m-am trezit, Tanti Roz era deja acolo. La micul dejun, mi-a povestit despre luptele ei cu Pieptoasa, o lupt?toare belgian?, care înfuleca trei kile de carne crud? pe zi ?i o stingea cu un butoi de bere; se pare c? arma cea mai puternic? a Pieptoasei era respira?ia urât mirositoare, din cauza combina?iei carne-bere fermentat?, care le r?punea din prima pe adversare. Ca s-o înving?, Tanti Roz fusese nevoit? s? improvizeze o nou? tactic?: s?-?i pun? o cagul? stropit? cu parfum de lavand?, pentru care a primit porecla de C?l?ul din Carpentras. Ea zice ?i-acum c? pentru lupte î?i trebuie mu?chi ?i-n creier.
— Tu pe cine iube?ti mai mult ?i mai mult, Oscar ?
— Aici, la spital ?
— Da.
— Pe Jumar?, pe Einstein, pe Popcorn.
— ?i dintre fete ? 
Intrebarea asta m-a blocat. N-aveam chef s? r?spund. Dar Tanti Roz a?tepta, ?i în fa?a unei lupt?toare de renume interna?ional nu prea po?i s? te proste?ti mult timp.
— Peggy Alb?strea.
Peggy Alb?strea sufer? de boala albastr?. Locuie?te în penultima camer? din cap?tul coridorului. Zâmbe?te frumos, dar nu vorbe?te aproape deloc. Parc-ar fi o zân? care se odihne?te pu?in în spital. Sufer? de o chestie grav?, boala albastr?, o problem? cu sângele, care ar trebui s? ajung? la pl?mâni ?i nu ajunge ?i coloreaz? dintr-odat? toat? pielea în alb?striu. A?teapt? o opera?ie, ca s? devin? din nou roz. Eu zic c? e p?cat, Peggy Alb?strea mi se pare foarte frumoas? a?a cum e, albastr?. Impr??tie atât de mult? lumin? ?i lini?te în jur, încât când te-apropii de ea parc? intri într-o biseric?.”