Pantelimon Halippa

„Apostol al Unirii Basarabiei cu Romania, Pantelimon Halippa ne ofera modelul unei vieti de lupta si demnitate luminoasa a unui om iubit si respectat pentru exceptionalele lui calitati, democrat sincer si aprig luptator pentru intregirea neamului romanesc. Viata si activitatea sa sunt, in multe privinte, exemplare pentru spiritul de jertfa si devotamentul luptei in slujba interesului national. El reprezinta, fara indoiala, un model pentru toti romanii, dar in mod special pentru tanara generatie.” (Ion Constantin)

„In conditiile in care guvernul condus de Petru Groza dadea semne ca este dispus sa cedeze si sa abandoneze interesele tarii in privinta Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta, Pantelimon Halippa, cu toate riscurile care decurgeau din aceasta, atragea atentia asupra gravitatii unei asemenea atitudini si a necesitatii sustinerii dreptului istoric al Romaniei asupra acestor teritorii la Conferinta de Pace de la Paris. In ajunul acesteia, fruntasul basarabean elabora un memoriu in care explica esenta problemei Moldovei de Rasarit. „Cu tot complotul tacerii in chestiunea Basarabiei – arata el – cu toate ordinele de a se scoate din librarii si biblioteci cartile, revistele si brosurile privitoare la Basarabia, cu toata epurarea cartilor didactice de geografie, istorie si chiar de literatura privind acest subiect, problema Basarabiei persista in toate sufletele romanesti si, desigur, va exista, va reinvia si va complica raporturile intre UR.S.S. si Romania”. Dupa ce expunea momentele esentiale ale conteciosului romano-rus/sovietic privind Basarabia, Halippa aprecia ca „nu pot fi relatii normale intre Romania si U.R.S.S., nu va putea fi pace durabila intre ele fara sa se faca dreptate Romaniei, fara sa i se dea granita istorica la Nistru”. El considera ca „avand in vedere hotararea Conferintei de Pace de la Paris din 1920, cu argumentarile ei insusite de marii aliati de atunci; – avand in vedere actul de agresiune comis in 1940 impotriva Romaniei de catre Rusia Sovietica, aliata pe atunci cu Germania hitlerista; – avand in vedere ca prin aceasta agresiune s-a calcat pactul Briand-Kellog si pactul de definire a agresorului; – avand in vedere ca U.R.S.S. a justificat atunci agresiunea sa, falsificand realitatea prin argumentul etnicitatii si tot de acest argument uzeaza azi, cand pretinde partea rasariteana a Poloniei inainte de 1939, precum si Ucraina Subcarpatica de la Cehoslovacia, si aplicandu-se acest principiu al etnicitatii si Rusiei, credem ca Marile Puteri vor impune U.R.S.S. restituirea teritoriului Basarabiei catre Romania. Aceasta restituire trebuie sa se faca indiferent de procedura de urmat; fie ca se va produce, pe baza unei decizii a Conferintei de Pace, fie ca rezultat al unui plebiscit, organizat in anumite conditii care sa asigure libera exprimare a vointei populatiei basarabene bastinase”.”