Pasari, lighioane, rubedenii

Vi se pare ca aveti o familie nebuna? Mai ganditi-va.

Cum e sa primesti cadou de ziua ta un magarus adorabil, livrat direct la tine in camera si inzorzonat cu pene si decoratiuni de Craciun? Ori sa haladuiesti prin cranguri de maslini escortat de trei catei, cautand tot felul de lighioane cu care sa-ti terorizezi familionul? Gerry a avut parte de toate pe insorita insula Corfu: a adunat o herghelie de caluti de mare, a asistat la o nastere in sat care s-a desfasurat direct in fata lui, a adus acasa o testoasa moarta pe care a disecat-o pe veranda si i-a intins matele peste tot, spre oripilarea familiei, a pescuit sepii dupa metoda „chemarea dragostei” si a luat un pranz demn de un capcaun cu o contesa durdulie si cam dusa care i-a facut cadou o bufnita. 

Nu putem spune ca ceilalti membri ai familiei Durrell se plictiseau: Margo a facut sedinte de spiritism sa-si vindece acneea, Leslie a fost dat in judecata pentru o tarasenie in care au fost implicati niste curcani, in timp ce Larry (scriitorul Lawrence Durrell) invita acasa tot soiul de tipi dubiosi care, beti crita, mai cadeau prin cate un put, iar doamna Durrell era curtata insistent de un capitan de vas slobod la gura.

O carte incantatoare, luminoasa, in care umorul dement functioneaza ca un antidepresiv perfect.

2% din vanzarea acestei carti vor fi donati Asociatiei Robi pentru a ajuta cateii si pisicile din adaposturi. 

Fragment din cartea „Pasari, lighioane, rubedenii” de Gerald Durrell:

„A doua zi dimineata ne-am hotarat sa mergem la cumparaturi, deoarece in Corfu nu se gaseau o multime de lucruri pe care mama voia sa le cumpere si sa le luam cu noi. Prue a salutat cu entuziasm ideea, zicand ca in drum poate sa-si lase si ea catelusii la noul proprietar.

Deci la ora noua ne-am strans cu totii in fata pensiunii Balaclava. Cred ca eram o adunatura destul de ciudata in ochii trecatorilor. Probabil in cinstea sosirii noastre, matusa Fan arborase o palarie de catifea cu o pana uriasa ce i se semetea in varf. Ne astepta pe trotuar, incalcita ca un cocon in lesele celor opt catelusi Bedlington, care se zbenguiau, se harjoneau si faceau pipi in jurul ei.

– Cred ca ar fi cazul sa luam un taxi, a spus mama, privind alarmata la zvapaiatii catelusi.
– Vai, nu, Louie! a exclamat Prue. Ne costa prea mult. Lasa, mergem cu metroul.
– Cu toti cateii? a intrebat mama, plina de indoieli.
– Da, draga, a raspuns Prue. Mama e obisnuita sa-i duca in lesa. 

Mai inainte de a porni spre statia de metrou, a trebuit s-o descalcim pe matusa Fan, care era legata fedeles cu lesele cateilor.
– Drojdie si sirop de artar, a spus Margo. Ai grija, mama, sa nu uit de drojdie si sirop de artar. Mawake spune ca fac bine la acnee. 

– O data daca-l mai pomenesti pe omul asta, a zis mama, sa stii ca ma infurii rau de tot.
Inaintarea noastra spre statia de metrou a fost deosebit de lenta, deoarece catelusii inconjurau in diferite feluri fiecare obstacol ivit in calea lor si astfel trebuia sa ne oprim tot timpul ca s-o desfacem pe matusa Fan, ce ramanea fixata de felinare, cutii postale si trecatori ocazionali.”