Pe ape si mai tulburi

1718, arhipelagul Caraibelor. O lume inca noua, tainica, cumplita, un paradis al piratilor si al vrajilor.

Barba-Neagra, al carui suflet este stapanit de forte oculte, a construit un regat al piratilor, guvernat de credinte vodoo si bantuit de zombi si de fantome.

In acest univers al piratilor si al vrajitorilor ajunge din intamplare John Chandagnac. Nascut in Europa, porneste spre Jamaica pentru a recupera o mostenire furata.Capturat de pirati, va avea de ales: sa se alature echipajului sau sa fie ucis si, binenteles, e de parere ca o viata de pirat este mai buna decat o moarte de om cinstit.John Chandagnac, acum cunoscut sub numele de Jack Shandy, va invata sa manuiasca velele, sabia, pistolul si tunul, devenind unul din piratii asociati ai lui Barba-Neagra.Intre piraterie si vrajitorie, intre tradare si acte de eroism, Pe ape si mai tulburi este povestea lui Jack Shandy si a lui Barba-Neagra, a capitanilor-pirati si a echipajelor de marinari-zombi, ajunsi dupa nenumarate aventuri la Fantana Tineretii.

Un roman strabatut, de la un capat la celalalt, de firele rosii ale unor povesti de dragoste bizare: povestea lui Benjamin, care doreste cu sa-si readuca la viata sotia moarta si povestea fiicei lui, Beth, pe care o doresc trei barbati: Barba Neagra, piratul-rege al Marii Caraibelor, Leo Friend, ucenicul-vrajitor si Jack Shandy, hotarat sa o salveze de vrajile care se tes in jurul ei.

Pentru a o elibera, Jack este obligat sa se foloseasca de sabie, de magie neagra si de Insotitorii Veghetori, spirite malefice din Jamaica.Pe ape si mai tulburi este un roman construit cu atata maiestrie incat si un istoric sau un vrajitor-shaman il poate savura.

Fragment din roman:
„In dreapta lui Beth se intindea mlastina imensa care, dupa cum se spunea, patrundea in interiorul continentului, pana la o mare departare — un tinut unde pamantul pata apa si apa manjea pamantul, rareori distingandu-se fiecare in parte, unde serpii inotau in baltoace si pestii se tarau pe tarmuri, unde insasi pozitiile canalelor si ale insulelor se puteau schimba, ca intr-un labirint diabolic animat, facand ca hartile sa nu fie mai utile pentru navigatie decat ar fi fost niste schite ale norilor, unde aerul statut era incremenit ca o apa statatoare si atat de ingrosat de vapori incat acolo puteau zbura insecte mult prea mari, care in alte locuri nu reuseau decat sa se tarasca. Chiar in timp ce se uita catre acea parte intunecata a peisajului, departe, in mlastina, isi facu aparitia una dintre sferele fosforescente care pluteau la voia intamplarii si pe care le numeau piratii „globuri fantoma”; se inalta deasupra manunchiurilor de ceata si inainta incet, ricosand printre ramurile chiparosilor si printre aglomerarile de muschi spaniol ce atarnau leganandu-se, si apoi recazu cu aceeasi incetineala in fluviul de ceata, iar stralucirea i se innoura pentru a pieri in cele din urma.
Beth se uita in cealalta directie, catre marea de cenusie ca otelul, sub care se scufundase soarele cu o jumatate de ora mai inainte, revarsandu-si inca lumina topita si atat de vasta incat fuioarele de nori cirus din inalturi continuau sa aiba o stralucire roz; si, aflandu-se pe un teren mai ridicat si nefiind orbita de lumina focurilor, zari panza de corabie cu un moment inaintea piratilor.
Mai intai se auzi un strigat firav de peste apa, de pe una dintre cele trei corabii ancorate, apoi un pirat de langa foc arata cu degetul intr-acolo, trambitand.”