Laislau Mosoni s-a nascut la 2 mai 1931, la Brasov, unde a absolvit scoala elementara si Liceul Comercial – Liceul Industrial.
si-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Kiev in anii 1950-1956, fiind absolvent al Facultatii de Relatii Internationale.
Din 1956 lucreaza la MAE, Directia Relatii cu tarile Americii Latine.
intre 1960-1965 lucreaza la Misiunea diplomatica romana de la Teheran, ca Secretar si insarcinat cu Afaceri, ocupandu-se de probleme de relatii politice, economice, culturale si consulare.
Este membru al Asociatiei Ambasadorilor si Diplomatilor de Cariera.
A publicat articole consacrate relatiilor romano-iraniene in deceniul 6 al secolului al XX-lea,lucrari aparute in volumele I si II din Pagini din diplomatia Romaniei.
in prezent se ocupa de turism in Delta Dunarii.
Domnul Mosoni, la randul sau imbogatit cu stiinta limbii poporului iranian, a dorit sa ne infatiseze intr-o sinteza multisecventiala dinamica unei societati si unei culturi in confruntarea sa cu Timpul, cu cerintele vietii moderne si aspiratiile sale legitime de progres si bunastare. Oameni si locuri sau locuri si oameni, prinse in valtoarea Istoriei, o istorie avand radacini indepartate si amintiri puternice in constiinta generatiilor. O societate adesea fascinanta si misterioasa, o societate cu luminile ei in care stralucesc figurile unor savanti si poeti celebri, precum Hafez, Rûmi, Ibn-Sina (Avicenna) sau Omar Khayam, dar si cu momente prelungite de slabiciune si infrangeri temporare. O societate cu viziuni si forme de exprimare particulare, bine definite, cu accente interiorizate de ordin etic, moral si religios, dar care a dovedit mereu receptivitate la nou si dialog cu vecinii, cu lumea careia ii apartine.
Descoperirea aurului negru persan la sfarsitul secolului al XIX-lea a amplificat interesul si tendintele Marilor Puteri si companii occidentale de control si exploatare a regiunii, situatie evidentiata cu pregnanta intre cele doua razboaie mondiale, Iranul inregistrand experienta unei ocupatii efective intre 1941-1945, ceea ce a generat in deceniile urmatoare un remarcabil efort intern de intarire a independentei si suveranitatii nationale, in paralel cu actiuni de modernizare economica, apelandu-se la resursele extra ordinare de titei (aproape 140 miliarde barili, ce il situeaza pe locul al patrulea printre producatori) si gaze naturale (al doilea furnizor mondial dupa Federatia Rusa). Sa ne amintim, in acest context, de faptul ca Romania a cunoscut o situatie asemanatoare in prima jumatate a secolului trecut. Daca contactele intre inaintasii nostri traco-geto-daci cu lumea medo-persana sunt consemnate inca din secolele VIII-VI i.Hr., urme ale lor gasindu-le in toponimie si forme de cultura spirituala si materiala, intermediate si de lumea greaca si elenistica, un prim moment culminant este inregistrat la 514 i.Hr., odata cu expeditia faimoasa a regelui persan Darius I, urmasul marelui rege ahemenid Cyrus al II-lea, in zona din dreapta Dunarii, impotriva getilor cei mai viteji si mai drepti dintre traci (Herodot, Istorii, cartea a IV-a, cap. XCIII). Ulterior, in timpul perioadei romane, cultul iranian al zeului nebiruit Mythras, divinitate solara adorata de soldati, il intalnim raspandit in Dobrogea, inclusiv prin intermediul unor negutatori proveniti din Orient. Ceva mai tarziu, in epoca bizantina, dar si a marelui regat persan al Saffavizilor si al Samanizilor, cand literatura, arta, filosofia si stiintele persane devin elemente componente si definitorii ale noii civilizatii islamice, intr-o perioada cand referirile in scris sunt relativ rare, cronicarii persani mentioneaza tara Romaneasca si pe romani, populatie crestina, continuatoare a vechilor geto-daci.
in Evul Mediu dezvoltat, relatiile romano-iraniene (persane) se amplifica in circumstantele bataliilor duse impotriva expansiunii Imperiului Otoman. in constiinta populara au ramas vii in amintire raporturile voievodului Moldovei, stefan cel Mare, cu sahul Uzun Hasan, din a doua parte a secolului al XV-lea, diplomatia celor doua state conlucrand la faurirea unei coalitii internationale antiotomane. La fel, la sfarsitul secolului al XVI-lea, intalnim tarile Romane si Persia alaturi, dornice sa-si apere suveranitatea, intr-o coalitie impotriva Semilunei dominatoare.
Concomitent, contactele culturale romano-persane aveau sa fie continuate, de data aceasta prin intermediul lumii otomane. Sub influenta Scrisorilor persane ale lui Montesquieu, societatea romaneasca, in stradaniile ei de reinnoire, se intereseaza mai mult despre Persia-Iran, si nu numai sub farmecul celor 1001 de nopti!
Proverbele persane gasesc, astfel, o larga circulatie si prezinta afinitati si similitudini cu multe dintre intelepciunile gandirii populare romanesti. Sa nu uitam opera domnitorului-savant Dimitrie Cantemir, care utilizeaza izvoare persane in a sa celebra Istorie a Imperiului Otoman, si care are cuvinte de admiratie fata de poporul si civilatia persana.
in secolele XVII-XVIII este semnalata, totodata, prezenta constanta a unor marfuri de provenienta persana si a unor schimburi economice diverse, iar spre mijlocul secolului al XIX-lea, in portul Galati, inregistram chiar sosirea unui vapor iranian. Cateva decenii mai tarziu, dupa formarea Romaniei moderne, unita la 1859 si independenta in 1877, ambasadorul Persiei la Constantinopol cerea guvernului roman aprobarea pentru deschiderea unui consulat general la Bucuresti, motivand prin faptul ca numerosi persani vin in Romania pentru comert si ca totul face sa se prevada ca relatiile noastre comerciale vor creste.
De altfel, incepand din 1880, se inregistreaza primii pasi pe linia stabilirii unor relatii politico-diplomatice permanente intre cele doua state; atunci, la Teheran, era instalat un Consul General onorific, reprezentat de cavalerul olandez de Keun, care obtinea curand recunoasterea independentei Romaniei (1881), urmata de un schimb de decoratii si mesaje intre cei doi suverani, cu prilejul vizitei la Bucuresti al unui trimis special al sahului, in toamna aceluiasi an.
Odata cu acreditarea diplomatului persan Mizra Ibrahim Khan la Bucuresti, in calitate de trimis extraordinar si ministru plenipotentiar, acesta prezentandu-si scrisorile regelui Carol I la 18 septembrie/5 octombrie 1902, misiunea diplomatica a Persiei – Iranului devine permanenta. Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca seful legatiei persane, acreditat si in Serbia, Grecia, Muntenegru si Bulgaria, isi avea resedinta in capitala tarii noastre, ceea ce reflecta importanta acordata de Teheran Romaniei, vazuta drept centrul legaturilor Persiei cu statele din Peninsula Balcanica (fireste, cu exceptia Portii Otmane). Relatiile si contactele diplomatice dintre cele doua tarii au continuat in pofida evenimentelor interne si internationale complexe, marcate de Primul Razboi Mondial si, mai apoi, de criza economica mondiala din 1929-1933. Un moment semnificativ al cooperarii comune in serviciul pacii si stabilitatii internationale l-a constituit semnarea Conventiilor de la Londra din iulie 1933, privind definirea agresiunii, ale caror principii de baza aveau sa fie integrate in textele unor documente fundamentale, cum au fost intelegerea Balcanica (1934) si Pactul de la Saadabat (vest-asiatic) intre Iran, Afganistan, Irak si Turcia (1937). Un rol decisiv in impulsionarea legaturilor dintre cele doua tari l-a avut, fara indoiala, Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Straine al Romaniei. in acest sens, se inscriu redeschiderea Legatiei iraniene la Bucuresti, dupa o scurta intrerupere (1929), in primavara lui 1935 (8 martie) si a Legatiei romane la Teheran un an mai tarziu, odata cu prezentarea scrisorilor de acreditare a primului trimis extraordinar si ministru plenipotentiar, Grigore Constantinescu (10 martie 1936).
in momentul inceperii celei de-a doua conflagratii mondiale, diplomatiile romana si iraniana se aflau in stadiul pregatirii unui Tratat de prietenie si unei Conventii comerciale. Cursul precipitat al evenimentelor a intrerupt aceste relatii pentru un interval de cinci ani, fiind reluate abia in 1946.
La mijlocul anilor 60, reprezentarea diplomatica a celor doua tari a fost ridicata la rangul de ambasada, in stradaniile de adancire a dialogului si cooperarii romano-iraniene, aducandu-si contributia si autorul volumului de fata.
De atunci si pana in prezent, s-au produs transformari majore in configuratia politica si social-economica a Romaniei si Iranului, care, desigur, se cer analizate cu obiectivitate si intelese, desprinzand acele concluzii necesare progresului si consolidarii relatiilor intre doua natiuni multimilenare, in beneficiul pacii si al bunastarii acestora.
Cartea Domnului Mosoni indeamna in acest sens si, de aceea, o recomandam cu caldura. Pentru ca, potrivit unui alt proverb persan: Cine aduce mereu cate o roaba de pamant, cu timpul poate ridica un munte. Este ceea ce face si distinsul meu coleg, autorul contributiei cuprinse in filele acestei carti.
AMBASADOR Vasile Sofineti
