Despre felul cum se aprind amintirile scrie in Perseidele Mircea Pricajan. Reminiscentele lui au cate ceva din realismul brut, ascutit prin descriptii totdeauna plastice, nu o data poetice, cu plonjari in fantastic si tuse grotesti. Un evantai de semnificatii se intalnesc intr-un discurs gandit sa potriveasca degraba povestea. Accentul va cadea, fara exceptie, pe felul in care se judeca sensibilitatile ratacite, in scenarii diverse. Cititorul n-are cum sa nu rezoneze la neputinta ori agitatia brusca a protagonistilor, captiv in paienjenisul memoriei unui narator ce are grija sa lase dare. Marius MihetImaginatie, placerea scrisului si constructie clasica iata trei dintre calitatile prozei lui Mircea Pricajan. Volumul de povestiri Perseidele aduce ceva din povestirea fantastica, alaturi de o preocupare evidenta pentru atmosfera. Scriitura densa rezista prin fantezia si experienta de traducator, la care se adauga o viziune de viata specifica generatiei sale, tratata in formule care amesteca realismul curat si fantasticul de tip borgesian. Doina Rusti
