Teoria este dintotdeauna prezenta in lectia de romana, fie in sensul general in care acceptam ca orice abordare a literaturii, orice lectura sau comentariu presupun o minima constiinta teoretica (Carmen Musat), fie intr-un mod mai pregnant, cand anumite concepte sau notiuni de teorie literara devin instrumente pentru intelegerea si studiul literaturii. in acest ultim sens, teoria a fost asociata cu o busola (Paul Hernadi), cu un instrument optic (Matei Calinescu) sau cu un mecanism care asigura placerea lecturii: cum lectura in profunzime a operei literare este una lenta, atenta la toate semnalele textului, teoria functioneaza nu doar ca un instrument optic, ci si ca un mecanism menit sa amortizeze viteza lecturii, contribuind astfel din plin la amplificarea si prelungirea placerii de a citi (Carmen Musat, Literatura si sfarsitul teoriei literaturii, in O. Fotache, M. Raduta, A. Tudurachi (ed.), Dus-intors. Rute ale teoriei literare in postmodernitate, Humanitas 2016). Prin urmare, apelul la teorie il poate face pe elev mai atent si mai critic, dar si mai pasionat de lectura. Oferind puncte de reper, teoria mediaza intalnirea cu textul, avand implicatii in ce priveste cum citim, dar si ce citim.
in seria consacrata de Perspective istoriei, teoriei si criticii literare, numarul de fata trateaza statutul teoriei si al criticii in practica scolara actuala.
