Daca vrei sa iei inapoi Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta, trebuie sa te faci frate, sora, prieten(a) sau iubit(a) cu Felicia Doleanu! Cred ca s-ar baga sa perturbe putin si statu-quo-ul Insulei serpilor.
Plina de amintiri nu este un model de viata, ci pur si simplu o marturisire a oltencei plecate la munca in Germania, de unde observa lumea de pe ambele maluri ale Europei cel vestic, cel estic , unde sufera, se bucura (mai ales!), si empatizeaza cu toti ranitii soartei, fie ei, mai ales, romani. (Flori Balanescu)
Sarbatorile printre straini sint triste, in special in primii ani. Trecutul navaleste peste tine dureros de real, cu imagini, cu intimplari legate de traditii, de familie si de prieteni, de locuri, de gusturi si de mirosuri. Cu timpul, amintirile se estompeaza, familia se micsoreaza, prietenii vin si pleaca, unii chiar ramin, gusturile si mirosurile se schimba, devin mai fine, mai delicate
Te adaptezi. intr-o zi de Florii ma aflam, ca de obicei, la munca. Restaurantul la care lucram era in voga. Fiecare zi? Un nou spectacol! Crème de la crème se perinda pe-acolo, etalindu-si limuzinele, Rolex-urile, sotiile sau amantele exotice, excentrice, snoabe, parasute ieftine, dar neaparat elegante si pline de bijuterii
Musai sa te faci vazut si sa vezi, sa demonstrezi ca afacerile iti merg struna si ca esti pe val
Era foarte greu sa rezervi o masa, aproape imposibil, de aceea multi veneau si asteptau, pur si simplu, sa se elibereze una la intimplare, oricit de tirziu. in seara aceea, pe la ora 21, navalesc doi compatrioti. Pe unul il chema Florin si semana teribil cu marele Anthony Quinn. Mare era si Florin! Mare spargator de case si ciorditor din magazine. Mare si la stat: cam un metru nouazeci, atletic. Mare si la suflet: s-a intimplat sa-i gaseasca pe nemti dezbracati in propriile dormitoare si i-a acoperit (ca sa nu raceasca), in timp ce-i jefuia. Toti colegii mei, italienii, il cunosteau, pentru ca le vindea tot felul de aparatura, videocamere, bijuterii, haine, la preturi acceptabile. Celalalt era mic si slab, extrem de elegant si pedant, infractor periculos, recidivist, cu multi ani de puscarie prin diverse tari europene. De o inteligenta sclipitoare, specializat in foarte multe domenii, vorbind sapte limbi straine foarte bine. De-a lungul anilor, ne intilniseram de mai multe ori si, de fiecare data, ma rugase sa nu spun ca-i roman. Nu mare mi-a fost surprinderea sa aflu ba ca-i grec, ba ca-i ceh, ba ca-i ungur, ba ca-i italian, ba ca-i francez, ba ca-i neamt. Se metamorfoza in citeva minute, vorbea fara accent in toate aceste limbi si poate chiar in altele
Era teribil! seful meu, un italian mic si gras, vazind cum cei doi s-au si aruncat la o masa care tocmai se eliberase, m-a rugat sa-i servesc eu. Saru mina, doamna Felicia! Buna seara! Ce ne recomandati? Avem creveti proaspeti, stridii, homari, vreo zece feluri de peste, cotlete de vitel, muschi de vita, paste facute in casa
Ce doriti? Pai
dati-ne Loup de Mer, da cu cartofi natur si salata. Auziti? Un vin frantuzesc, misto, aveti? Frantuzesc nu am, dar va recomand un vin de Toscana Villa Antinori sau un Corvo sicilian, un pic mai sec. Aha! E bun si ala, zice pedantul, mai plimbat prin lume, deh! Le-am dus citeva gustari pina sa pregateasca baietii pestele.
Doamna Felicia, zice pedantul, tuguindu-si buzele subtiri si aruncindu-si o suvita de par rebel pe spate, doar dintr-o zvicnitura scurta a capului. Se poate, asa o doamna faina si sa nu aveti un pix ca lumea? Tacticos, isi desface sacoul elegant si extrage cu degete subtiri de pianist un pix din buzunarul interior. Va rog sa primiti acest cadou din partea noastra, doamna! Azi sint Floriile! Nu, multumesc! raspund un pic cam prea apasat (nu-mi place sa primesc cadouri de la barbati, in general; am senzatia ca le dau sperante desarte). Cu un ton de repros si o fata de om jignit profund: Va rog, doamna Felicia, e un mic cadou, ce naiba! si mi-l inmineaza ca pe un trofeu. Micul cadou era un Mont Blanc. Zimbesc incurcata, ma scuz din nou, incerc sa-i explic ca, daca as lucra cu asemenea pix, as risca sa nu mai primesc niciun pfening ciubuc de la clienti, plus ca nu-mi plac cadourile si las pixul usor pe masa. intre timp, apare seful. Aflind despre ce e vorba, ia brusc obiectul si mi-l agata de buzunarul vestei, exclamind: Cadoul e cadou, basta! (din volum)
