Poem pentru cei ce nu-s de fata

Dupa ce, in zeci de volume, am parcurs multe din straturile constitutive ale lirismului modern (suprarealism, onirism, experimentalism, minimalism, haiku, etc.) iata ca acum, cu totul neasteptat si pentru mine – cine dintre critici sau cititori s-ar fi gandit la asa ceva? – inspiratia mi-a facut o mare, nesperata bucurie : mi-a oferit, daca nu ma insel, nici mai mult nici mai putin, decat un mit al familiei traditionale romanesti.Desigur, creez acest mit – va veti da repede seama – in stil propriu, metonimic si litotic, reinventand cumva misterul si magia prozatorilor italieni, de la Lampedusa si Bontempelli pana la Buzzati. Alchimia prin care un nume se trage din fibra unui material anume, tesut de femeile familiei de-a lungul secolelor, la razboiul de tesut pe care il lasa intotdeauna mostenire fetei celei mari, mi se pare ca asigura nivelul ontologic al poemului, iar larga respiratie prozaica a versurilor puncteaza de-o potriva ideea cat si imprevizibilul miracol al simturilor. – Constantin Abaluta