Luzi este un poet crestin si al materialitatii, doritor de deplina integrare in intruparile creatiunii, in marile forme ale peisajului, in viata omeneasca si in viata in general, in confruntarea dintre lumina si umbra. Credibilitatea intregului rezida intr-o vasta orchestratie a limbii, ultima expresie a codului literar al traditiei nationale, o limba care se desfasoara intr-un ritm alert, «in allegro».
Luzi pune in miscare o strategie stilistica prin care semnele capata mai multa relevanta decat limba. De aici interogatiile, liniutele, parantezele in versurile in scara, alternanta dintre litera cursiva si cea dreapta, toate modeland textul ca osmoza intre cuvant si semn. Iar prezenta interogatiei il face sa fie si prag, si deschidere, in timp ce desele nexuri factice ii dau o tenta de oralitate. STEFANO VERDINO
Lexicul lui Luzi abunda in cuvinte inventate sau derivate, cu multe latinisme, sintaxa lui este deseori ambigua sau chiar eliptica, polisemia etaleaza un subiectivism asumat, pe care uneori nu-l poti descifra nici recurgand la abundenta exegeza dedicata operei sale, nici la numeroasele profesiuni de credinta si texte de autoexegeza in care poetul nu a fost deloc zgarcit in explicatii. DINU FLaMaND
Pe coperta: Telemaco Signorini, Santa Maria deBardi (detaliu)
