Asemenea trubadurilor medievali pe care atit i-a iubit si continuat in poemele si in muzica sa si-a purtat demn crezul si harul in pieptul despuiat, infruntind cu miinile goale si sufletul plin un regim opresiv ce nu i-a putut veni de hac. Era insa cit pe ce sa o faca dupa plecarea lui din aceasta lume cind, insidios si perfid cum ii e obiceiul, hidra si-a intins unul din capetele hide, umbrind neintemeiat o viata rastignita pe crucea libertatii. Nu a fost de ajuns ca i s-a harazit o moarte brutala si stupida, ci a mai trebuit sa indure si numeroase semne de intrebare si netrebnice indoieli, susoteli cu aer conspirativ si presupuse revelatii, ba chiar si din partea unor declarati prieteni si admiratori, ai unora pe care ii ajutase sa iasa din anonimat si ii binecuvintase cu prezenta si cuvintele sale ce strabateau platose si tesuturi pina la salasul ultim, acolo unde pilpiie sufletul. si unde Cezar Ivanescu isi punea amprenta inegalabila asupra celor care i se intimplau pe aproape.
