Este limpede ca Mihail Sebastian, care in critica literara jura pe formula Proust, schimba datele conflictului si stilul in piesele de teatru pe care le scrie.
Este preocupat, aici, nu de dramele intelectuale ale omului modern, ci de sensibilitatea si dramele lui sentimentale, cultivand reveria, evaziunea, poezia naturii, pe scurt lirismul.
Printr-o infuzie de sensibilitate si poezie, el incearca sa reabiliteze melodrama si chiar farsa caragialiana. O experienta in buna parte reusita.
