Ce, ai auzit si mata barfele acelea, ca m-as fi otravit, ca sa scap de creditori? Vorbe de claca, vorbe slabe, coane Mihaita! Am murit ca nu mai aveam rost, de-aia am murit. Lumea mea se ducea la culcare, iar eu am fost unul dintre cei constienti, unul dintre cei care au stiut asta. Boierii se stingeau, conservatorii se stingeau, spiritul Junimii se stingea, literatura Iasiului palea, se ridicau alti scriitori, din alte parti ale tarii, cu alte sensibilitati literare nici Sadoveanu, nici Teodoreanu nu erau de neam vechi boieresc, iar in afara de acestia doi niciun iesean n-a cunoscut succesul dupa masacrul cel groaznic, caruia voi i-ati spus intai «Razboiul cel Mare», iar in urma «Primul Razboi Mondial». Ce mai era de mine intr-o astfel de lume?! Am murit linistit, impacat, «satul de zile» cum scrie in cartea aceea veche. Nu m-am otravit, coane Mihaita, asa sa scrii in interviu!
Asa o sa scriu, Vasile, asa o sa scriu! Ai cuvantul meu: ein Mann, ein Wort!
