Figura extravaganta si controversata a literelor romanesti dintre cele doua razboaie mondiale, Sorana Gurian (1913??1956) ramane inca o scriitoare de redescoperit si de revalorizat.
Povestea unei lupteeste o carte inclasabila: un fragment de autobiografie vag fictionalizata dar nicidecum «romantata» sau «literaturizata» , transcriere a unei experiente?limita, incizie «pe viu», fara anestezie, asupra unei sensibilitati exacerbate de confruntarea cu boala si interogare pe cat de pasionata, pe atat de cerebrala a unui «trup» care, poate (cu o formulare a lui Gheorghe Craciun, cinci decenii mai tarziu ),«stie mai mult». Este, de la un punct incolo, jurnalul evolutiei unei boli, compus din notatii din ce in ce mai succinte, mai precise, mai concentrate, pe masura ce ne apropiem de final.
De finalul cartii, nu si al«luptei», tine sa ne incredinteze, in ultimele pagini, autoarea care nu se mai ascunde in spatele unor masti (sau «fictiuni teoretice») precum acelea ale «personajului» ori «naratorului» : «Aici se opreste povestea unei lupte. Nu si lupta. Doar povestea». Pentru ca putin mai incolo, intr?un Epilog, sa adauge: «Aceasta nu este o relatare. Nici vreun mesaj. Nici vreo promisiune. Mai putin decat un jurnal intim; doar povestea unei lupte». Cu precizarea (revelatoare din mai multe puncte de vedere): «Nu fiindca a fost a mea; ci fiindca?i a atator si atator altora; lupta inegala, a omului impotriva destinului sau de animal, a fiintei omenesti impotriva bolii».
Bianca Burta-Cernat.
