Printre ceilalti

• Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura
• Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatura
• Autor distins cu Premiul British Fantasy pentru literatura

Aceasta nu este o poveste simpatica si nu este nici o poveste usor de spus. Dar este o poveste despre zane, asa ca simtiti-va liberi sa va ganditi la ea ca la o poveste cu zane. Oricum, nu e ca si cum o sa-i dati crezare.

Ramasa infirma in urma unui accident, Mori fuge de la mama ei si ajunge sa locuiasca cu tatal pe care nu-l cunoscuse niciodata. Citeste enorm, tine un jurnal si tot ce-si doreste este sa intalneasca pe cineva cu aceleasi pasiuni. Intre timp, se multumeste sa discute cu zanele despre minunata, si totusi periculoasa, lume a magiei. Trimisa la un internat unde prietenii adevarati sunt greu de gasit, Mori incearca sa se desprinda de copilaria nefericita si sa traiasca in lumea reala, in ciuda suferintelor pe care le are de infruntat.

„Nu ma mai gandisem niciodata la asta, insa in momentul ala am inteles ca daca iti dai gauri in urechi nu vei mai fi niciodata in stare sa faci magie. Gaurile, cerceii vor actiona ca o bariera. Mi-am dat seama imediat, asa cum imi dadusem seama mai demult cum se face magia. N- am stiut-o cu mintea, dar am simtit-o prin tot trupul, o senzatie aproape erotica. Am dat drumul cutiei si mi-am apasat palmele pe urechi.

— Toate adolescentele isi gauresc urechile, a spus una.

— Asta-i moda, a adaugat alta.

— Nu fi prostuta, nu te doare, a spus a treia.

— Voi nu v-ati facut gauri, am spus eu.

Si era adevarat, ele nu-si facusera gauri, niciuna dintre ele, pentru ca stiau ce stiam si eu, fireste, deoarece si ele  fac magie. Sunt vrajitoare, trebuie sa fie, si au fost foarte sirete pana acum, iar eu foarte proasta, din cauza ca nu mi-am dat seama de nimic. Ar fi trebuit sa-mi pun niste semne de intrebare, deoarece sunt trei, ar fi trebuit sa devin suspicioasa din cauza ca nu-mi dau voie sa gatesc si, dovada cea mai clara dintre toate, locuiesc aici impreuna, nu fac nimic si-l controleaza pe Daniel. Nu le-am luat in seama din cauza ca sunt anoste, englezoaice si zambitoare, nu mi-am batut capul cu ele fiindca am crezut ca tot ce-si doresc e ca dormitorul Scott sa castige cupa.

Probabil au fost oripilate cand Daniel m-a adus sa locuiesc aici. M-au trimis la Arlinghurst ca sa ma indeparteze de magie si, totodata, de ele. N-a functionat chiar atat de bine pe cat sperasera. Probabil ca si-au dat seama cand am facut magia pentru karass, desi n-aveau cum sa stie ce se intamplase, ci doar ca am facut ceva magic. Acum vor sa ma controleze complet, asta e rolul cerceilor.

— Pe atunci nu era la moda, a spus una dintre ele.

— Dar acum toate fetele fac asta…

— O sa arati adorabil cu perlele mamei noastre. Asa iti uram bun venit in familie.

M-am uitat la Daniel disperata, iar el se uita la noi perplex, El era singura mea speranta. Ele erau trei, toate adulte, si probabil ca n-au niciun fel de scrupule fata de magie, nu mai multe ca ea. Orice ar fi facut, au actionat asupra cerceilor in deplina cunostinta de cauza. Magia din ei este indreptata impotriva mea, mi-am dat seama doar tinand in mana cutia deschisa. Il controleaza cumva pe Daniel, dar nu vor ca el sa banuiasca nimic, asa ca au facut totul fara stirea lui. 

— Nu le lasa sa-mi gaureasca urechile! i-am cerut.

Stiam ca paream isterica, dar eram aproape innebunita.

— Nu inteleg de ce e necesar ca Morwenna sa faca ceva ce nu doreste, a spus el. Ar putea astepta un an sau doi si 

apoi s-o faca.

— Am facut o programare.

— Si nu va mai putea sa poarte perlele mamei.

— Si vrem sa-i uram bun venit in familie.

Pareau atat de rezonabile, de mature si de sanatoase la cap si stiam, totodata, ca eu paream nerezonabila, copilaroasa si nu chiar in toate mintile.

— Va rog, am spus.

Inca-mi tineam palmele pe urechi.

— Fara gauri.

— Este ingrozita, a spus Daniel. Cerceii pot astepta. Inca n-are nevoie de ei.

— Ar arata asa adorabil cu ei, mai ales ca acum i-a crescut si parul un pic.

— O va durea doar pentru o clipa.”