Regele alb

    Romanul Regele alb a fost distins in Ungaria cu premiile Tibor Dery, Sandor Marai si Jan Michalski si a fost tradus in peste treizeci de limbi, in prezent existind si un proiect de ecranizare in Marea Britanie.
    Structurat in 18 capitole, fiecare echivalent cu cite o nuvela aproape autonoma, romanul Regele alb urmareste, pe parcursul unui an si jumatate, intimplarile, cind hazlii, cind dramatice, ale personajului principal, un copil de 11 ani pe nume Dzsata, al carui tata e „reeducat prin munca” la Canalul Dunare-Marea Neagra din pricina semnarii unei petitii cu continut critic la adresa regimului, ceea ce il face vinovat de „activitati subversive antistatale”. In societatea profund dictatoriala in care traieste Dzsata, marcata de penurie, teama, minciuna, neincredere, violenta si frustrari, cititorul va recunoaste cu usurinta Romania „epocii de aur”.
    Fragment din volumul „Regele alb” de Gyorgy Dragoman:
    ”Pe tata il luasera de aproape un an si trecusera mai mult de patru luni de cind nu mai aveam nici o veste de la el, nici scrisori nu mai veneau, nici carti postale din alea, scrise dinainte, in care obisnuia sa ne aduca la cunostinta ca e bine si mindru de faptul ca zi de zi reuseste sa depaseasca norma, deci nu stiam nimic despre el, iar pe mama degeaba o tot intrebam de ce nu ne mai scrie tata, nici macar nu se sinchisea sa-mi dea vreun raspuns, in simbata aceea, dupa ce, a nu stiu cita oara, am gasit goala cutia postala, am vazut ca se schimbase la fata, si in timp ce urcam scarile, pe mama deodata a apucat-o tusea, dar atit de tare c-a trebuit sa se agate de balustrada, am vazut cum i scutura umerii si cum se apleaca in fata, si stiam ca de fapt nu tusesete, ci plinge, se preface doar ca tuseste, pentru ca nu vrea s-o vad nu vrea sa ma sperie, si atunci mi-am dat seama ca precis se gindeste ca tata murise acolo, la Canal, dar stiam ca asta nu se poate, mi-as fi dat eu seama daca tata ar fi patit ceva, mai ales in diminetile cind, in drum spre scoala, ma uitam la fotografia lui, scoasa dintr-un vechi livret militar, pentru ca aveam impresia ca atunci tata, de-acolo, de la Canal, se gindeste la mine, si pentru ca, atunci cind l-au luat, imi promisese ca se va intoarce si ma va lua si pe mine cu el la mare, am vazut, deci, ca mama plinge, dar m-am prefacut ca nu observ, asa c-am lovit-o, grijuliu, cu mina peste spate, de parca as fi crezut-o intr-adevar ca tuseste, cind am ajuns la etajul patru nu mai plingea, a scos o batista mare si, stergindu-se pe fata, mi-a spus ca se inecase numai, dar i-a trecut, iar eu i-am zis ca atunci e-n regula si sa aiba grija, pentru ca-i dadusera lacrimile de-atita tuse si i s-a scurs fardul pe obraz, asa c-ar trebui sa-si stearga fata, ea a dat din cap, spunindu-mi doar sa merg la mine-n camera, sa citesc sau sa ma uit peste lectii, sa merg si sa nu protestez, desi prin cap nu-mi trecuse sa protestez, fiindca voiam sa vad daca soldatului de plumb, de care lacusem rost la scoala, ii vine sau nu armura pe care o mesterisem cu o saptamina inainte dintr-o bucata de tinichea gasita printre gunoaie, tare mult as fi vrut sa se potriveasca., pentru ca numai eu aveam un comandant adevarat in jocul nostru de-a razboiul, pe care obisnuiam sa-l jucam cu baietii, in casa scarilor, lui Feri ii turnase taica-su unul, din plumb, pe care-l pictasera impreuna, dar pe mine n-avea cine sa ma ajute la asa ceva, mama nu stia de jocul asta, fiindca-mi interzisese jocurile violente de orice fel, de cind, din cauza unui asemenea joc, a ars lanul de griu din spatele blocului, asa ca m-am dus, cuminte, la mine-n camera, cum ma rugase, mi-am scos si cartea, si caietul de matematica, pe care le-am pus pe masa, pentru ca, in caz ca i-ar fi trecut prin cap sa ma verifice, sa vada ca invat.”