Repetitie la moarte

Ceea ce cred ca va face dificila sau poate chiar imposibila pentru unii din cei „de-afara” intelegerea acestor randuri, il constituie faptul ca inchisoarea este descrisa mai putin in elementele sale de constrangere fizica, (torturi, lanturi, catuse, infometare, frig) cat mai ales ca o istorie a trairilor interioare. Ori acest lucru este aproape imposibil de transmis. – Galina Raduleanu 
 

Cartea de fata dateaza din perioada in care Galina Raduleanu, eliberata de abia cateva luni, rememora, nu fara melancolie, anii petrecuti in detentie. Pe langa discutiile ce se iscau la munca, uneori din senin, alteori provocate de „prietenii” informatori, ea incepuse si sa scrie despre viata din inchisoare. Tatal ei, preotul Boris Raduleanu, care facuse la randu-i detentie politica, ii spusese ca, daca nu va scrie, va uita.(…) Dupa ani de zile in care multe femei nu stiusera nimic despre familie lor si nici cei din libertate nu aflasera nimic despre ele, momentul eliberarii a fost infricosator, cu precadere pentru cele care aveau copii. Deseori, copiii nici nu stiau ca ele exista, caci oamenii care ii cresteau le ascunsesera adevarul pentru a-i proteja. Alteori, ei nu isi recunosteau mamele si nici nu vroiau sa se apropie de ele, privindu-le ca pe niste straine. In ciuda trecerii timpului, multi copii nu s-au putut atasa niciodata de mamele lor asa cum ar fi facut-o daca ele n-ar fi stat, ani la randul, la inchisoare. Povestile care circulau printre femei, relatau situatii tragice de la eliberare: parinti care au facut infarct cand si-au revazut copiii, oameni care au divortat si s-au recasatorit crezand ca sotul sau sotia nu se mai intoarce sau care au vrut sa scape de stigmatul social. – Alina Urs