Ritmul muzical vol.2: Evolutia ritmului de la inceputuri pana la bach

Parcurgerea diverselor etape de evolutie si dezvoltare ale ritmului muzical ca fenomen artistic, de la inceputuri si pina in zilele noastre, nu este un lucru atit de usor. Greutati imense stau in calea oricarui cercetator care se angajeaza pe acest drum.
Mai intii lipsa de documente si de date pentru mii si mii de ani de existenta a omenirii constituie o piedica aproape de netrecut, caci, in general, acestea nu ne sint la dispozitieie decit numai pentru aproximativ 30 de secole inainte. Or, vIrsta omenirii, si deci si a acesteia, se intinde departe, cu mult peste cele trei milenii de cind incepem sa avem unele vestigii si monumente care ne graiesc direct despre trecutul muzicii. Pentru acea indepartata evolutie a artei muzicale, echivalenta cu inceputurile culturii umane, nu avem un document, nici o marturie.
Charles-Marie Widor, urmarind originea muzicii la egipteni — unul dintre popoarele cu o cultura infloritoare — afirma, pe buna dreptate :
,Noi cunoastem putin despre originile muzicii. Sculptura egipteana ne prezinta un numar destul de mare de instrumente ; am exhumat o serie de morminte ale regilor. Muzeul poseda flaute vechi de 15 secole inaintea erei noastre, tobe — fara indoiala — ceva mai putin vechi, apoi trei harpe, dintre care una, cea mai completa si mai eleganta, s-a pastrat ca prin miracol. Din nefericire insa, nici un papirus, nici un bazorelief, nici o inscriptie nu ne dezvaluie secretul cantilenelor redate de aceste flaute, ritmul acelor tobe, ammpaniamentul harpelor.
In zadar am intreba obeliscul din Piata Concordiei — acest contemporan al lui Moise a auzit asemenea cantilene, caci el ramIne mut”.
Insasi patrunderea antichitatii grecesti, care avea o teorie dezvoltata despre ritm, constituie azi, din lipsa de documente, o greutate si — ceea ce ar parea nefiresc — nici stiinta muzicala a evului mediu nu ne ofera date complete privitoare la subiectul nostru.
Creatia muzicala relativ redusa pe care ne-au transmis-o cei vechi, si chiar medievalii, n-a fost insotita de considerente teoretice mai substantiale in ceea ce priveste ritmul.

Fragment:
” Ritmul în polifonie
Emanciparea ritmului ca element stilistic în compozi?ie
Polifonia, prin defini?ie, este creatia muzical? pe mai multe voci, fiecare reprezent’ind o linie melodic? proprie.
Cu alte cuvinte, in polifonie se suprapun mai multe melodii, de unde implicit — ?i mai multe ritmuri de structuri diferite.
Ea constituie una dintre marile cuceriri ale artei muzicale, pasul spre arta modern?, urmind dup? monofonia lui cantus planus care dominase mult? vreme crea?ia medieval?.
In fapt, dup? ce cantul gregorian oprise pentru moment evolu?ia în care se angajase atît de promi??tor antichitatea elin?, muzica inregistreaz? prin polifonie un nou avint, care o va purta spre realiz?ri ?i cuceriri f?r? prccedent.
Istorice?te — a?a cum am mai ar?tat — apari?ia polifoniei se situeaz? fit crea?ia secolului XII, cand noul stil Incepe s?-?i defineasc? structural caracteristicile.
Mul?i consider? ?i ast?zi drept epoc? de aur crea?ia polifonic? a secolelor XIV—XVII, in special polifonia vocal? a Rena?terii (sec. XVI—XVII), cand arta muzical? se afirm? printre cele mai puternice realiz?ri ale spiritului uman.
Melodia, adev?rata regin? a muzicii mijlocul cel mai expresiv al acestei arte — domin? acum totul : gîndirea orizontal?, liber?, neinfluen?at? fiind de efectul negativ al barei de m?sur? cu timpii ei accentua?i, precum si gîndirea vertical? (polifonic?), ce se caracteriza prin clocotul viu desprins din suprapunerea de melodii diferite.
Concomitent, tehnica instrumental? prinde a se dezvolta din ce in ce mai mult, venind in intimpinarea compozitorului care de?ine acum mijloace de lucru mai bogate în expresie. Drept consecin??, în aceast? etap? inregistram delimitarea precis? a crea?iei muzicale pe cele dou? mari genuri :crea?ia pentru voci (vocal?) ?i crea?ia pentru instrumente (instrumental?)., fiecare evoluind prin forme arhitecturale proprii. ”