Albumul reuneste 112 (cunoscutul numar de urgenta) povesti fotografice din Romania cea „paralela” (realizate de Teofil Mihailescu), in care spatiul polis-ului (cel construit dar nu numai) e de multe ori guvernat de provizorat definitiv, de alienare, de kitsch, parand uneori in plin proces de degradare genetica. Imaginile sunt insotite de o serie de texte ale invitatilor in acest proiect, in ideea cristalizarii unei matrici care sa dea masura fenomenului degradarii genetice a polis-ului din cat mai multe perspective (arhitectura/urbanism, muzica, limba, psihologie, politica, media, cinematografie/teatru).
Fotografiile emblematice ale albumului dau seama de infinitele situatii de provizorat definitiv, alienare si kitsch din spatiul public romanesc, fata cu care reactiile noastre sunt din cele mai diverse. Predomina bascalia, hazul de necaz, reactia salvatoare a romanului in dificultate si fata cu orice stari ale vietii, dupa care se instaleaza indiferenta, blazarea, moartea termica a simturilor, dupa cum spunea Konrad Lorenz.
Albumul Romania paralela. Alienare si kitsch in arhitectura si spatiul public este un produs editorial si tipografic de exceptie, de calitatea albumelor de autor semnate de Teofil Mihailescu, aflate in librarii in toata tara: Athos. Arhitectura si Spatiu Sacru (2014) si Brasov. Atmosfera, Arhitectura si Spatiu Urban, (2014).
Fragment din cartea „Romania Paralela. Alienare si kitsch in arhitectura si spatiul public” de Coord. Teofil Mihailescu
„In primul rand Muzica este un cuvant.
Fiind cuvant el capata si da sens. Sa luam o serie de sunete; putem enunta: aceste sunete sunt muzica. In fapt noi consideram aceste sunete drept muzica. Cuvantul muzica incadreaza, delimiteaza, deschide, cuprinde. „Consacrarea” unei insiruiri de sunete la rangul de muzica este pana la urma un proces in care luam o decizie. Nu fiecare sunet este muzica, desi, daca luam in considerare ce spunea John Cage, nici un sunet nu este, prin definitie, interzis domeniului muzical. Cuvantul MUZICA aduce necesara structura si ordine in lumea sonora.
Pe de alta parte exista o „dimensiune” a fenomenului Muzica ce este extrem de dificil de descris in cuvinte. Aceasta ar putea fi una senzoriala, o dimensiune ce poate fi exprimata doar prin ea insasi. Vorbim despre un fenomen fizic ce dispare in momentul in care, prin reflectie, am incerca sa il conceptualizam; el este prin definitie de nedefinit si prin urmare inaccesibil omului prin intermediul limbajului verbal. Exista ceva in muzica ce poate fi exprimat doar prin muzica. In momentul in care limba incearca sa identifice acest „ceva”, el se pierde cu desavarsire.
Pentru a putea merge mai departe, suntem nevoiti sa prezentam succint cateva elemente istorice importante care au condus, aproape inevitabil, la realitatea sonora a secolului XXI.
Inca din perioada preistorica, specia umana a reusit sa inteleaga si sa diferentieze diverse sunete si zgomote, incercand sa le asocieze cu evenimente din viata cotidiana. Mai mult decat atat, omul preistoric incearca si reuseste sa reproduca anumite insiruiri de sunete si ritmuri, la inceput prin voce – cel mai complex si complet instrument muzical – si mai tarziu, odata cu aparitia uneltelor, creeaza si foloseste primele instrumente muzicale. Aceasta „indeletnicire” este asociata de catre cercetatori cu emotiile extrem de puternice, precum sexul si supravietuirea, desi nu exista probe in acest sens. Cu siguranta insa, prin sunet, omul preistoric comunica la distanta, transmite varii mesaje de ordin emotional si invoca divinitatea.”
Codul cartii: LIB978-606-19-0710-6-
