Include 50 de reproduceri color dupa picturile autoarei.
Mereu m-au nedumerit bucket list-urile; sau m-au nelinistit, au asa o finalitate in ele, ma vad taind de pe o lista chestii, cu inima din ce in ce mai ghemuita ca ajung la ultima liniuta si, apoi, ce mai fac? Astept? In filme e rezolvat poetic, ultima dorinta o bifeaza simbolic prietenii, acolo nu sunt perioade degeaba, de ce ar fi, cine are nevoie de un timp fara dorinte?
Nu ma vad nici dorindu-mi sa ma dau cu parasuta once in a lifetime, nici sa urc pe un munte de gheata ? vorba Dariei mica (atunci cand voia sa ne informeze ca e indignata/revoltata, ne ameninta ca se duce acolo, iar daca nu avea ecou in noi, plusa ca la poker ca o va face fara haine, intr-un mare frig). Ma gandesc ca as beneficia (scapata, prin miracol, vie) doar de niste shot-uri de adrenalina; adrenalina am servit pe paine la spital ca apartinator intr-o sectie de terminali, consider bifata aceasta experienta.
Nu voi avea bucket list, dar daca cineva m-ar obliga la ea cu pistolul la tampla, vreo sase liniute ar fi cu carti, unele nici macar la prima citire, una ar fi ocupata de filmul La grande bellezza pe care nu mai apuc sa-l vad, (pre)ocupata cu traitul, o pozitie din lista aia ar fi o salata de boeuf ornata cum am citit eu intr-o carte, cu homari decupati din gogosari dulci in otet, as picta de capul meu, fara deadline-uri, fara teme, fara teama, as scoate alarmele de la telefon. Adica lucruri mici, fara adrenalina.
Dar mai bine ar lasa pistolul de la tampla mea jos si ne-am juca de-a cinci lucruri pe care sa le iau pe o insula. Sau scrabble.
Fragment din cartea „Sacosa cu stele” de Iulia Schiopu:
„Nu stiu de ce masuram hotelurile in stele; sau in atat de putine, ca mie mi-ar placea sa spun ca unul are 375, altul 1202, 46 sau ca intr-unul m-am simtit de milioane de stele. Dar, na, atata au putut in dimineata aia cand au decis, nu-si bausera cafeaua, aveau facturi de platit, nu se gaseau in dispozitie generoasa.
In cel cu cele mai speciale cinci stele am ajuns in Italia, la un vernisaj. Avea un singur etaj, nici ala peste tot, parca, era o fosta casa de-acum veche, iar restaurantul avea plafonul jos, era imbracat in lemn afumat si parea salonasul de langa bucataria castelului unde luau pranzul angajatii de la curte. Tot felul de obiecte casnice erau risipite pe polite, le simteai atat de autentice, cred ca un copil cu o kendama mai vioaie ti-ar fi rezolvat bugetul pe vreo doi ani.
Sculpturile vernisate erau niste pietre ovale, plate, netede ca niste dropsuri puse in echilibru unele peste altele, am stat cu ochii pe Daria ca pe butelie tot timpul.
A fost cu sampanii, harfa, soare lipicios si multi oameni care-si treceau de la unul la altul, prin ochelarii de soare, cuvintele: spatial, organic, echilibru, doar ca in italiana, insa eu am uitat-o, asa ca pun direct traducerea.
Hotelul era fascinant, sofisticat, intimidant, minimalist, pretios, de o simplitate studiata, chic, plin de aer, snob; daca adun stelele cu plus si pe alea cu minus imi rezulta fix 183.”
Codul cartii: HBP978-606-763-271-2
