Scrisori ale lui Emil Brumaru catre Petre Stoica

Scrisorile lui Brumaru par pagini desprinse dintr-un jurnal de singuratate care se autocompatinneste din vanitate filoxerata de plictis, biciuita cu lecturi de-a valma, imbibata de nostalgii aiuritoare si marturisita picant-jucaus, imbibata de dorul unei comuniuni adevarate. Asa se intampla aici cu febrila asteptare a cuplului Nichita Stanescu-Gabriela Melinescu, intr-o Dolhasca invecinata ca spleen, exil si exasperare cu „amarul targ” al lui Grigurcu si cu deriziunea firoscoasa din Cajvana lui Luca Pitu. Uneori pe epistolierul solitar il apuca un dor nebun de Dickens. Alteori, „as vrea sa fiu din nou adolescent, sa trec dupa-amiaza pe langa Conservator (mereu exersa cineva, la pian, la flaut), iubind in gand fiecare femeie intalnita”. Chiar daca cei nefamiliarizati cu legendele boemei literare bucurestene nu vor intelege o formula imperativa precum „Umple masina cu bobinocari si vino la Dolhasca”, pentru oamenii din breasla acest indemn functioneaza ca o formula magica, Bobinocarii Gabrielei Melinescu avand cel putin meritul de a detine cea mai tandra dedicatie din literatura noastra: „Dinadins pentru Nichita”. – Dan C. Mihailescu