Secretul Helenei

Au trecut douazeci si patru de ani de cand tanara Helena a petrecut o vacanta magica in Cipru, unde s-a indragostit pentru prima data. Cand nasul ei ii lasa mostenire o casa veche, numita Pandora, ea se intoarce acolo ca sa petreaca vara impreuna cu familia. Insa de indata ce Helena ajunge la Pandora, descopera ca frumusetea idilica a casei ascunde o multime de secrete pe care le-a pastrat fata de William, sotul ei, si fata de Alex, fiul ei. La varsta de treisprezece ani, Alex este sfasiat intre protejarea mamei sale si propriile dileme adolescentine. Si, de asemenea, disperat sa afle adevarul despre tatal sau biologic. Cand, din intamplare, Helena isi intalneste dragostea din adolescenta, se declanseaza un lant de evenimente care ameninta sa-i aduca fata in fata trecutul si prezentul. Iar Helena si Alex stiu ca viata lor nu va mai fi la fel odata ce secretele Pandorei au fost dezvaluite…

Un roman sclipitor, plin de stralucire si romantism. (Daily Mail)

O poveste extraordinara, plina de atmosfera. (Bookbag)

Minunata! Imposibil de lasat din mana! (Tracy Rees)

O povestitoare absolut fantastica… Un regal literar. (Katherine Webb)

Fragment din volumul „Secretul Helenei” de Lucinda Riley:
 

„Porni spre usa, apoi se opri si se uita ganditor la Helena.

– Mama?

– Da?

– De ce purtam amandoi acelasi nume?

– Poftim?

– E doar o coincidenta ca ne cheama la fel, nu-i asa? Ma refer la mine si la… Alexis.

– Normal ca e o coincidenta, dragule. Imi placea numele si cand l-am cunoscut pe el, mi-a placut si cand te-ai nascut tu, si imi place si acum.

– Nu e nimic altceva la mijloc? insista Alex.

– Ce altceva sa fie? Sunt mii de barbati pe care ii cheama Alex.

– Asa e, doar ca… lasa, nu mai conteaza. Noapte buna, mama!

– Noapte buna, dragule!

Dupa ce se convinse ca Alex e in camera lui, Helena se duse in bucatarie si isi facu un ceai, apoi reveni pe terasa si se uita la cerul senin si instelat, incercand sa isi calmeze emotiile. Stia ca se apropie cu pasi repezi – momentul de care se temuse inca de cand venise pe lume fiul ei cel mai mare.

Era o minune ca Alex nu o intrebase pe sleau pana acum, odata ce intelesese ca, pe langa mama, si tatal juca un rol la conceperea unui copil. De cand se casatorisera, cand Alex avea trei, William preluase acest rol. Amandoi il incurajasera pe Alex sa ii spuna „tata”, iar fiul ei paruse sa accepte situatia fara obiectii.

Probabil, se gandea Helena, o parte din Alex nu voia sa afle adevarul, de teama ca acesta sa nu fie prea dureros. Si asa era. Fireste, medita ea in timp ce isi savura ceaiul, putea sa il minta si sa ii spuna ca tatal lui murise. Sa inventeze un nume, un trecut… un moment in care se indragostise de un barbat minunat si il concepusera pe Alex, pentru ca isi doreau un copil din tot sufletul.

Helena isi ingropa capul in maini si ofta adanc. Latura ei egoista isi dorea ca el sa fi murit, dar, in realitate, barbatul era cat se poate de viu.

Isi dadea seama ca fiul ei e indeajuns de istet cat sa judece rational, dar, din punct de vedere emotional, i-ar fi fost imposibil sa suporte adevarul. Mai ales la o varsta atat de delicata, cand avea de parcurs drumul zbuciumat dintre adolescenta si maturitate.

Avusese dintotdeauna o relatie complicata cu Alex. Helena realizase de la bun inceput ca e un copil aparte; atat de ager la minte, atat de matur prin felul in care analiza informatiile. Acum judeca si manipula ca un politician experimentat, iar o fractiune de secunda mai tarziu, se intorcea la varsta lui biologica si redevenea copil. Isi amintea momentul in care devenise obsedat de ideea de moarte si plansese in hohote, la varsta de patru ani, dupa ce intelesese ca nu traieste „vesnic” pe pamant.

“Nici unul dintre noi nu traieste vesnic pe pamant”, sopti Helena, abatuta, spre cerul luminat de milioane de stele. Ce de lucruri au vazut ele la viata lor si, medita ea, cu toate astea, nu si-au pierdut niciodata capul!”