Cum sa il putem pune in balanta pe omul Seneca, sustinatorul principiilor unei vieti a pacii si a simplitatii, cu omul care, ajunge sa adune o avere imensa in slujba unui imparat tiran, sinistru si nebun?
In aceasta biografie, pe cat de solida din punct de vedere stiintific, pe atat de sensibil scrisa, Emily Wilson ni-l prezinta pe marele filozof ca pe o persoana care traia intr-o imensa tensiune intre doua lumi: cea a convingerilor sale si lumea publica dominata de absolutism.
Seneca. Istoria unei vieti ne descrie o viata dusa intr-o flagranta discrepanta dintre realitatea politica si idealul filosofic, intre ceea ce aspiram sa fim si ceea ce suntem de fapt.
O descriere deopotriva captivanta si exhuasiva a vietii atat de complexe si pline de compromisuri a lui Seneca. daca ne place sau nu, epoca noastra este una profund senecana. – Simon Critchley
„Seneca a fost supranumit si constiinta Imperiului, desi ar fi mai exact sa il consideram inconstientul lui dar un inconstient cu o voce publica si un minunat stil literar. Marele si diversificatul, dar si contradictoriul sau corpus articuleaza intr-un mod elocvent contradictiile si presiunile psihologice ale consumerismului, ale globalizarii si ale imperiului toate aceste teme fiind de o enorma importanta pentru intreaga noastra lume de azi. Ideea ca cineva nu poate sa gaseasca pacea decat in sine si, foarte posibil nici macar acolo este extrem de atractiva intr-o societate fragmentata si infricosata.”
Fragment din cartea „Seneca. Istoria unei vieti” de Emily Wilson
„NICAIERI SI PRETUTINDENI
In aceasta biografie, pe cat de solida din punct de vedere stiintific, pe atat de sensibil scrisa, Emily Wilson ni-l prezinta pe marele filozof ca pe o persoana care traia intr-o imensa tensiune intre doua lumi: cea a convingerilor sale si lumea publica dominata de absolutism.
Seneca. Istoria unei vieti ne descrie o viata dusa intr-o flagranta discrepanta dintre realitatea politica si idealul filosofic, intre ceea ce aspiram sa fim si ceea ce suntem de fapt.
O descriere deopotriva captivanta si exhuasiva a vietii atat de complexe si pline de compromisuri a lui Seneca. daca ne place sau nu, epoca noastra este una profund senecana. – Simon Critchley
„Seneca a fost supranumit si constiinta Imperiului, desi ar fi mai exact sa il consideram inconstientul lui dar un inconstient cu o voce publica si un minunat stil literar. Marele si diversificatul, dar si contradictoriul sau corpus articuleaza intr-un mod elocvent contradictiile si presiunile psihologice ale consumerismului, ale globalizarii si ale imperiului toate aceste teme fiind de o enorma importanta pentru intreaga noastra lume de azi. Ideea ca cineva nu poate sa gaseasca pacea decat in sine si, foarte posibil nici macar acolo este extrem de atractiva intr-o societate fragmentata si infricosata.”
Fragment din cartea „Seneca. Istoria unei vieti” de Emily Wilson
„NICAIERI SI PRETUTINDENI
PATRIA MEA ESTE INTREAGA LUME SI IN FRUNTEA EI STAU ZEII,
CENZORI AI FAPTELOR SI VORBELOR MELE.
Patriam meam esse mundum sciam et praesides deos,
hos supra me circa que me stare factorum dictorum que censores
(Despre viata fericita 20.5)
Seneca vorbeste in Scrisorile catre Lucilius despre boala si insanatosirea sa, despre faptul ca a fost intors de pe marginea prapastiei sinuciderii de catre tatal sau anxios, de devotatii sai prieteni si de propria sa curiozitate intelectuala. Insa, in tratatul dedicat mamei sale, Consolatie pentru Helvia ( Consolatio ad Heluiam), el ne prezinta o imagine cu totul diferita. Aici aflam ca, atunci cand boala ajunsese sa il afecteze grav, sora” mamei sale (se presupune ca e vorba de o sora vitrega) a intervenit si l-a dus repede in Egipt, unde se spera ca o clima mai calduroasa decat cea din Italia il va insanatosi. Aceasta matusa, ca si mama lui Seneca, se crede ca era o persoana educata si cu multe relatii sus-puse. Cauza pentru care ea insasi se ducea in Egipt era faptul ca era casatorita cu prefectul roman al Egiptului, Gaius Galerius.
In acea vreme, se considera ca Egiptul ar oferi cele mai bune conditii de insanatosire pentru cei care sufereau de boli pulmonare. Plinius ne spune ca, de fapt, cauza pentru care Egiptul era, atat de benefic consta in lungul drum pe care il facea bolnavul pana acolo: calatoria pe mare ar face bine pieptului, deoarece apa de mare stinge congestiile pulmonare, iar pana si raul de mare poate fi sanatos pentru cap, ochi si piept. Alte cure bune pentru acest soi de boli includeau un tratament cu suc de praz (v. Plinius, Istoria naturala 20.22) sau, preferabil, unul cu sange de cai salbatici, iar daca acest din urma remediu nu era la indemana, se putea recurge la o potiune din lapte de magarita cu praz sau la un amestec de zer cu nasturel si miere (Plinius, Istoria naturala 28.55).”
Codul cartii: SNK978-973-87702-0-1
