Sfantul Gavriil Ivireanul, cel nebun pentru Hristos

Parintele Gavriil a fost o minunata imbinare de monahism infloritor al Evului Mediu si de monahism prigonit al veacului al XX-lea, si o adevarata icoana a Sfintilor Parinti, asa cum ii stim din vechile scrieri. Era deopotriva nevoitor aspru si bland ca un prunc, si stralucea in chip dumnezeiesc. Ges­turile sale expresive, cuvintele miscatoare si convingatoare ii calauzeau pe incepatori pe calea Luminii. Celor sporiti le vadea slabiciunile cu toata asprimea, iar la nevoie, ii facea sa-si vada gresalele tinandu-i in genunchi si ridicandu-si glasul. Gasea in toate bun prilej ca sa rosteasca cuvant de folos si pentru suflet, si pentru trup. Pana si cei care nu stiau nimic despre credinta ortodoxa, trecand pe la manastire si primind binecuvantare de la parintele, erau coplesiti de cuceritoarea sa putere duhovniceasca si de harul ce izvora din el. si asa in toti sadea semintele dreptei credinte.
Tradus de Marinela Bojin
Fragment din lucrarea: Sfantul Gavriil Ivireanul, cel nebun pentru Hristos de Jean-Claude Larchet
„l6. Grija fata de bisericile si de manastirile distruse sau parasite
Intre anii l972 si l990, adica vreme de aproape douazeci de ani, pana cand, din pricina bolii, n-a mai putut sa se miste decat cu multa greutate, parintele Gavriil si-a aratat grija si iubirea pentru bisericile si manastirile daramate, paraginite si parasite din pricina politicii antireligioase a regimului comunist ateu; mergea in pelerinaje, savarsea sfintele slujbe unde inca mai erau altare, le ajuta in tot felul, cat se putea de mult. Se poate spune ca a avut un mare rol in renasterea vietii monahale din Georgia, dupa atata amar de vreme de mare prigoana si de distrugere.
Daca drumul catre aceste locuri era lung, anevoios sau primejdios, mergea de unul singur, ca nu cumva sa fie cineva primejduit din pricina lui; daca nu, mergea insotit de unul sau de mai multi credinciosi, care sa-l ajute pe drum. Pa-rintele Gavriil isi indreptatea buna lucrare spunand: „Sa fim intotdeauna incredintati ca lucrul nostru nu este lipsit de folos. Chiar daca acum multe biserici si manastiri sunt daramate sau inchise, sfantul inger dat noua de Dumnezeu ne vede stradania si ne aude jelania, si duce cu bucurie rugaciunile noastre la Dumnezeu. Acum socotim greu lucrul pe care-l savarsim, ca mergem prin zapada, prin zloata si noroaie, ne velim cu saci de plastic, rostim predicile in frig, dar va veni vremea cand toate aceste biserici si manastiri vor fi zidite din nou si iarasi se vor tine slujbe in ele.” Cuvinte cu adevarat prorocesti intr-o vreme in care nimic nu lasa sa se intrevada o asemenea renastere!”