Sfidarea. Seria Jocurile foamei. Vol.2

In pregatire la editura Nemira se afla un prequel la seria Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare

„In cosmar, port rochia de mireasa din matase, dar e ferfenitita si plina de noroi. Manecile lungi se tot agata de spini si de crengi in timp ce fug prin padure. O haita de tributuri mutante se apropie tot mai mult si mai mult, pana cand ma coplesesc cu rasuflarile lor fierbinti si cu coltii picurand de saliva si ma trezesc tipand.
Zorile sunt prea aproape ca sa ma straduiesc s-adorm din nou. In plus, azi trebuie sa ies neaparat in oras si sa stau de vorba cu cineva. La Gale, in mina, n-o sa pot ajunge. Dar am nevoie de Haymitch, de Peeta sau de altcineva cu care sa impart povara tuturor celor intamplate de la vizita mea la lac. Proscrisi fugari, garduri electrificate, un District 13 independent, lipsuri in Capitoliu. Totul.
Iau micul dejun cu mama si cu Prim si plec in cautarea unui confident. Aerul e cald si plin de sperante, prevestind primavara. Un moment potrivit pentru o revolta, imi spun eu. Toata lumea se simte mai putin vulnerabila dupa ce a scapat de iarna. Peeta nu e acasa. Imi inchipui c-a plecat deja in oras. Insa sunt surprinsa sa-l vad pe Haymitch foindu-se atat de devreme prin bucatarie. Intru in casa lui fara sa bat la usa. O aud pe Hazelle la etaj, maturand podelele casei, acum curata luna. Haymitch nu e beat crita, dar nici nu pare prea sigur pe picioare. Cred ca zvonurile care spun ca Ripper s-ar fi apucat din nou de afaceri sunt adevarate. Ma gandesc ca e poate mai bine sa-l las sa se bage in pat, cand el propune sa facem o plimbare prin oras.
Eu si Haymitch avem acum un soi de limbaj prescurtat. In cateva minute il pun la curent, iar el imi povesteste ca sunt zvonuri si despre revolte in Districtele 7 si 11. Daca intuitia nu ma insala, asta ar insemna ca aproape jumatate dintre districte au facut macar cate o incercare de revolta.
– Inca mai esti de parere ca aici n-o sa mearga? il intreb.
– Inca nu e momentul. Toate aceste alte districte sunt mult mai mari. Chiar daca jumatate dintre locuitori se ascund de frica in casele lor, rebelii au o sansa. Aici, in Doisprezece, trebuie sa fim toti sau niciunul, imi raspunde el.
Nu m-am gandit la asta. Ca ne lipseste puterea pe care o numarul.
– Dar, poate, la un moment dat? insist.
– Poate. Dar suntem prea putini, prea slabi si nu avem arme nucleare, zice el, cu o umbra de sarcasm.
N-a fost prea entuziasmat de povestea mea despre Districtul 13.
 Ce crezi ca le vor face, Haymitch? Districtelor rebele?
– Ei, ai auzit ce-au facut in Opt. Si ai vazut ce-au facut aici, fara ca nici macar sa fi fost provocati. Daca lucrurile o sa le scape intr-adevar din mana, cred ca nu vor vedea nicio problema in distrugerea altui district, asa cum s-a intamplat cu Treisprezece. Il vor transforma intr-un exemplu, intelegi?
– Asadar, tu crezi ca Treisprezece a fost distrus cu adevarat? Bonnie si Twill aveau totusi dreptate in privinta filmului cu gaita-zeflemitoare, spun eu.
– OK, dar ce dovedeste asta? De fapt, nimic. Exista o multime de motive pentru care ar putea folosi un film vechi. Probabil ca arata mai impresionant. Si e mult mai usor, nu-i asa? Nu e mai simplu sa apesi cateva butoane in camera de montaj decat sa zbori pana acolo pentru o filmare? Ideea ca Treisprezece a renascut cumva si Capitoliul ignora asta pare genul de zvon de care se agata oamenii disperati.”