Situarea locuintei la originea celorlalte programe arhitecturale isi are, probabil, contributia sa in aditionarea la „casa Domnului” a „casei copiilor sai”. De aceea, sinagoga, ca si institutie, constituie o „inovatie revolutionara” chiar daca cercetarile istorice asupra genezei sale nu intrunesc consensul. Fata de originea mozaica, atribuita de traditia rabinica, dupa sursele stiintifice autorizate evreiesti, asocierile cu reforma lui Josa din perioada exilica sunt mult mai convingatoare.
Romania se afla la intersectia expresiei central-europene germanice cu cea estica poloneza si cea sudica din teritoriile sefarde-islamice. Exemplele askenaze, sefarde, hasidice ca si cele decurgand din riturile ortodox, neolog si status quo ante se intrepatrund dand bogatie si diversitate unui teritoriu aparent restrans.
Secolele XIX si XX sunt deosebit de bogate pentru arta si arhitectura sinagogala datorita emanciparii evreilor, cautarii de catre ei a identitatii culturale si artistice si contributiei consistente pe care au adus-o la arta si cautarile moderne.
S-a constatat ca monoteismele nu pot ramane izolate, atat din cauza filiatiilor, cat si a influentelor si comunicarilor reciproce, marturie fiind si prestigioasa Bienala si expozitie de la Venetia din 1992-1993. Pe de alta parte, o anume intoarcere la origini s-a dovedit o practica valabila de regenerare arhitecturala de multe ori pe parcursul istoriei artei si arhitecturii.
Codul cartii: PAI978-973-596-140-4-
