Sotia secreta

O mare ducesa rusa si un jurnalist englez. Uniti printr-unul din cele mai mari mistere ale lumii…

1914. Rusia se afla in pragul colapsului, iar familia Romanov se confrunta cu un viitor extrem de nesigur. Marea Ducesa Tatiana s-a indragostit de ofiterul de cavalerie Dmitri, dar evenimentele iau o intorsatura neasteptata, punandu-le in pericol iubirea si chiar viata…
2016. Dupa ce o descoperire devastatoare o face sa fuga din Londra, Kitty Fisher se refugiaza la cabana strabunicului ei din America. Acolo, pe malul lacului Akanabee, descopera un pandantiv spectaculos care o va conduce la un secret de familie ingropat cu mult timp in urma…

Tulburator si emotionant, Sotia secreta leaga trecutul si prezentul intr-o poveste de neuitat despre iubire, pierdere si puterea sperantei.

Un roman inteligent si o poveste incantatoare: cu adevarat emotionant si exceptional documentat. Mi-a placut modul in care naratiunea prezenta arunca un con de lumina asupra povestii din trecut. Un triumf. – Dinah Jefferies

Meticulos documentata si cu un caracter puternic evocator, aceasta poveste tumultuoasa va va tine cu sufletul la gura pana la ultima pagina. – Iona Grey

Fragment din cartea „Sotia secreta” de Gill Paul:

„Dmitri petrecu ore lungi in cafeneaua de langa locuinta baronului von Kleist, urmarind usa in caz ca femeia care pretindea ca era Anastasia ar fi iesit, dar nu se vedea nici urma de ea. Intr-o dimineata in timp ce astepta, gasi un exemplar dintr-un ziar rusesc care se numea Rul – „Carma” – lasat pe o masa si il frunzari. Publicat la Berlin, scria despre chestiuni de interes pentru comunitatea rusa din oras. Doar dintr-o citire in diagonala, Dmitri intelese ca existau numeroase factiuni: erau promonarhistii, bolsevicii si constitutional-democratii, care credeau ca Rusia ar trebui sa intre in epoca moderna cu alegeri libere. Albii ii acuzau pe bolsevici ca erau evrei care cautau dominatia globala, si dezbateau cea mai buna modalitate de a scoate Rusia din ghearele lor, in timp ce spionii Cheka, politia secreta, se infiltrau printre ei, iar asasinatele nu erau ceva neobisnuit. Intelegea de ce Boris il sfatuise sa-si tina gura.

Dmitri economisise niste bani cat lucrase in Constantinopol, dar trebuia sa castige mai mult ca sa se intretina, iar ziarul ii dadu o idee. Cumpara un caiet si scrise un articol despre ultima luare de pozitie a generalului Wrangel in Crimeea si despre evacuarea ultimelor ramasite ale Armatei Albe din Sevastopol la 14 noiembrie 1920. Bolsevicii ii executasera pe cei pe care ii capturasera legandu-i de maini si de picioare si aruncandu-i peste bord in Marea Neagra. Dmitri vazuse multe cadavre legate fedeles in apa, cu ochii bulbucati grotesc, in timpul calatoriei spre Constantinopol. Cand termina, se duse la sediul ziarului Rul si se aseza la un birou in timp ce redactorul, un barbat pe nume Burtev, ii citi textul.
– Scrii bine, ii spuse Burtev, si nu am mai vazut o relatare atat de convingatoare a evacuarii finale. Am sa te platesc cu 5000 de marci pentru articolul acesta.
Suna bine.
– Pot sa mai scriu pentru dumneavoastra? intreba Dmitri.
– Sigur. Daca imi plac articolele dumitale, o sa te platesc. Dar ia-ti masina de scris mai intai.
Dmitri cumpara o masina de scris la mana a doua si invata singur sa bata cu doua degete. Studie fiecare numar din Rul, precum si ziarul rival, Golos Rossii – „Vocea Rusiei” -, care era condus de un barbat care fusese ministrul agriculturii in guvernul din martie-octombrie 1917. Lui Burtev ii placea cum lucra Dmitri si incepu sa ii dea teme de articole pe care Dmitri il ruga sa le publice cu numele de familie Iacovlevici, astfel incat sa nu poata fi identificat; acasa, toti il stiau de Malama.
Fu trimis sa intervieveze muzicieni si coregrafi, scriitori si artisti, personalitati care fusesera vizibile in Rusia, dar care se chinuiau sa gaseasca de lucru in acest oras modern. Multi traiau in saracie, cheltuindu-si banii pe care reusisera sa-i aduca in aceasta calatorie. Unii aveau slujbe mediocre doar ca sa-si hraneasca familiile: contii serveau ca ospatari, printesele erau secretare. Dmitri scrise despre atractiile Berlinului prin ochii unui emigrant, descriind barbatii care se imbracau in femei ca sa lucreze in spectacole de cabaret, prostituatele slabanoage cu obrajii supti si ochii bantuiti, vanzatorii ambulanti cu marfuri care pareau prea bune sa fie adevarate si care se stricau la prima utilizare.
Treptat incepu sa aiba incredere in Burtev si il intreba daca putea scrie un articol despre Anna Ceaikovski. Ii spuse ca o cunoscuse pe Anastasia in Sankt-Petersburg. Oare redactorul putea aranja un interviu?
Burtev il privi ganditor.
– Toate cererile mele de interviuri cu domnisoara Ceaikovski au fost refuzate, dar aud ca printesa Irina de Hesse, sora tarinei Alexandra, soseste in oras sa o viziteze pe fata. Ai intalnit-o vreodata?”