Stabilit in Romania

Un american, un indian si un roman… Ar putea fi inceputul unui banc, nu-i asa? Dar nu este, pentru ca in povestea noastra mai apar un olandez, o englezoaica, un francez si multi, multi alti straini carora le-a placut atat de mult in Romania, incat au hotarat sa-si schimbe viata si sa se stabileasca definitiv aici.

 Nigel Shakespear spune povestile acestor oameni si ne ofera noua, romanilor, posibilitatea sa ne privim prin ochii lor. In prima instanta, Romania pare o fantana adanca, greu de sondat pentru strainii care ne trec granita. Dar obisnuinta de a ne denigra singuri si perseverenta in autocritica plutesc la suprafata si sunt printre primele lucruri pe care le observa odata ce incep sa ne cunoasca. Exact de aceste caracteristici vom reusi sa ne detasam, daca ne ingaduim ragazul de a privi Romania prin prisma experientelor cu care s-au confruntat strainii intervievati de Nigel Shakespear. Este adevarat ca latura mohorata a vietii de aici risca sa umbreasca sclipirile de speranta, dar volumul de fata este o pledoarie pentru redescoperirea Romaniei. Afland ce cred strainii despre noi, invatam sa ne apreciem mai mult pe noi insine si tara in care traim.

La intersectia dintre umor si ironie, „Stabilit in Romania” prezinta o tara a contrastelor. De aceea, nu trebuie sa pierdem din vedere nici realitatile dure cu care ne confruntam, repercusiuni ale regimului comunist. Coruptia pandeste la tot pasul, sistemul functioneaza prost, drumurile sunt pline de gropi, conflictele interetnice clocotesc – sunt pareri ale multora dintre cei intervievati in aceasta carte. Dar, cumva, fiecare dintre acestia a reusit sa-si gaseasca idenitatea in Romania, tara in care orice este posibil, totul este imposibil si nimic nu e ceea ce pare a fi. 

“Tatal meu a venit aici prima data in 1990, in perioada Craciunului, cu ajutoare pentru copiii de la un spital din Sighisoara. Acesta a fost inceputul povestii de dragoste dintre tatal meu si Transilvania. Trei ani mai tarziu, familia mea a inceput un mic proiect social in acest sat. Cand am implinit 30 de ani, am vrut sa fac o schimbare in viata mea – lucram in industria muzicala germana, dar simteam ca ceva imi lipseste – si, dupa ce am venit sa-l vizitez pe tata in Romania, m-am indragostit de sat. Era in 2003, in noiembrie, momentul cel mai nepotrivit din an sa vii in Transilvania, dar mie tot mi-au placut linistea, atmosfera calma si caldura oamenilor. Mama mea era bolnava la acel moment. Tata a trebuit sa stea acasa cu ea timp de noua luni. Asa ca i-am propus: „Potib „Pot sa preiau eu sarcinile tale in aceasta perioada”. Prietena mea din Germania a venit sa ma viziteze si a fost si ea fermecata de satul Cund si de Transilvania. Ne-am casatorit aici, in sat, in 2007.

Cund e un sat sasesc, dar majoritatea sasilor erau deja plecati in 2003. S-a populat mai ales cu maghiari si romani veniti din satele invecinate. Pana in 2007, un cioban batran, sas, era de fapt responsabil de cei ramasi in sat. Stia sa citeasca bine, era foarte cultivat. Avea cinci sau sase ani de scoala, dar citise mai multe lucrari de filozofie decat am citit eu. 

De unde venea acea dragoste? Din caracterul oamenilor, din peisaj?

Am calatorit in Romania destul de mult si am fost intotdeauna incantat sa spun ca locul pe care l-a ales tatal meu este cel pe care il iubesc cel mai mult din aceasta tara frumoasa. N-am gasit niciun alt loc care sa ma emotioneze asa de mult ca aceste coline.”