Strania viata a unui postas singuratic

Bilodo are douazeci si sapte de ani, este postas si duce o viata linistita. In era e-mailurilor si a telefoanelor mobile, nu prea mai pune scrisori personale in cutiile de corespondenta. Asa ca atunci cand i se intampla, totusi, sa mai dea peste cate una printre gramezile de facturi si pliante comerciale, nu se grabeste sa o livreze, ci o ia acasa si seara, in cea mai mare taina, deschide plicul la abur si o citeste. A doua zi, cu grija, i-o duce destinatarului de drept.
Mica lui placere vinovata ii va prilejui intalnirea epistolara cu Segolene, care ii scrie cu regularitate haikuuri unui anume Gaston Grandpre.
Luna dupa luna, iubirea lui pentru misterioasa necunoscuta infloreste la adapost de orice realitate. Insa o stranie intorsatura a destinului ii va oferi o sansa nesperata…

Publicatia The Guardian spune despre carte ca este „excentrica si captivanta, cu un deznodamant bine alcatuit, […] aminteste de nimeni altcineva decat de Kafka, pe cand era aiurit si bolnav de iubire.” Iar acest lucru se simte prin faptul ca autorul asaza actiunea romanului intr-un Montreal intim si subiectiv, caruia ii raspunde printre randuri arhipelagul Guadelupa, debordand de un exotism imaginat, presarat cu arome si parfumuri. Cu o scriitura in culori care amintesc de estetica scenariilor lui Guillaume Laurant si cu zone de umbra care se inspira din Le locataire al lui Roman Polanski, autorul – care este si scenarist de film – isi trateaza personajele cu o tandrete din care nu lipsesc note de ironie si le pune sa joace intr-o poveste in care neverosimilul devine mijloc de expresie. Lumea interioara a protagonistului – cand exuberanta, cand tragica – lasa in urma monotonia vietii de zi cu zi, iar in introspectiile lui cu inflexiuni poetice se vor regasi visatorii, precum si cei care asteapta.