Suferinta nu se da la frati

 

Dorinta mea, dupa Revolutie, o fost sa fac cunoscut cine am fost noi, cei din Grupul „Susman”. N-am vrut sa vorbesc atata pentru mine, mai mult m-am simtit obligata sa fac in asa fel incat sa stie lumea de Susmani, de cei care o pierit. N-am vrut sa ramana fara sa sa stie cine o fost, de ce o fost fugiti si ce-o facut. Suntem datori sa ne amintim de ei ca, Doamne, mult o suferit. O fost vremuri grele sa fii tat timpu’ haituit de Securitate si sa umbli cu ranita in spate dupa alimente, prin frig si prin ploaie… Cat de trista era viata aia, de om haituit, fara sa fi facut nimic, numa’ ca nu ai gandit ca ei. Ca daca ai fi facut ceva, ai fi zas: No, am facut o fapta pentru care imi merit soarta. Te-ai fi simtit vinovat. Am gresit, am facut, acuma suport consecintele, da’ asa… Pentru ce? Ca n-ai gandit ca ei? Ca am vrut sa fim liberi? Sa ne exprimam liber? Merita multe povestite. Multe nu ti le mai aduci aminte, cum o fost ele atuncia, cat erau de tragice. N-o fost simplu, da’ mi-o facut placere sa povestesc, pentru ca romanii de azi si de maine trebuie sa stie prin ce am trecut noi. Am facut un efort, da’ cred ca merita, pentru ca trebuie sa ramana ceva dupa noi, iar vorbele-s vorbe si scrisu-i scris. – Lucretia Jurj

 

Spre deosebire de alte lucrari memorialistice, aceasta este o carte provocata de istoricul oralist. Ea s-a nascut, pe de o parte, dintr-o presiune interioara a femeii luptatoare din munti de a depune marturie despre dramele de care a avut parte, elaborand personaje din fatalitatea amintirilor tragice, iar pe de alta parte, din imperativele exterioare, circumscrise discursului public, ale istoriei interzise atatea decenii. Prin urmare, este o marturie a unui om simplu, care nu are emfaza auctoriala a literaturii memorialistice aparute dupa 1989. Lucretia Jurj povesteste „istoria ei”, care in mod indirect a fost si istoria noastra, nespusa, dar impartasita. – Doru Radosav

 

Lucretia Jurj intelege cat de importanta este neuitarea, memoria, in istoria recenta a Romaniei; de aceea, marturia ei se doreste a fi simpla, fara zorzoane, fara o stilistica anume, fara tropi, in linia adevarului franc. Dar la fel de limpede Lucretia Jurj intelege cat de necesara este rostirea durerii, relatarea suferintelor (fie si intr-un mod discret). – Ruxandra Cesereanu