Intre timp – in distanta de un deceniu de cand ne-am intalnit si i-am citit primele creatii – poezia Romitei Malina Constantin s-a decantat si s-a stabilizat. Versurile ei au dobandit o rigoare interna, frazarea poetica are acum un tipar personal, lucrurile care o privesc au mers inspre bine. Numai cu sine gaseste poeta pricini interminabile de colocviu, chiar si atunci cand pare ca inregistreaza apatic un peisaj urban, sau cand evoca, sub semnul unei benefice economii a rostirii, evenimente interioare. Punandu-si pe mai departe in valoare vocatia lirica, Romita Malina Constantin isi va rafina si mai mult versul, pana la dobandirea unei voci inconfundabile, asemenea autorilor mereu reinnoiti in expresivitate. – Ovidiu Pecican
Octave
lasa-mi sufletul in aceasta lume
nu cu teama singuratatii
ci cuprinzandu-l ca pe o floare
ce sta sa respire
adevarata Inviere
lasa-mi ingerul sa glumeasca cu viata
din Lumina
Lumina cernand
indura-ma ca pe o mare nechibzuita
care alearga si bate la usi
stiind ca Dumnezeul Dumnezeului ei
o asculta cum scutura
tarana din anotimpuri.
Codul cartii: NEU978-606-8975-79-5
