Ideea unei asemenea culegeri de TEME DE JAZZ-compozitori romani” am avut-o inca de prin anii 1992-93. Atunci am reusit sa obtin aproximativ cate 5 piese de la cam tot atatia autori.
Intre timp, prins cu alte numeroase treburi profesionale si personale, am ratacit acel dosar printre multe altele. L-am regasit intamplator, la inceputul acestui an. Apoi, m-am intrebat si i-am intrebat pe acei autori ca si pe multi altii: Ce-ar fi sa reluam acea idee/propunere ?”
Majoritatea au fost incantati si mi-au oferit in scurt timp un numar apreciabil de teme cu cifraj sau chiar piese pentru pian-ambele maini. Cu altii n-a fost prea usor deoarece, fiecare avea alte prioritati.
Din pacate, cu unii am ramas doar la bune intentii deoarece, ba n-am dat de mostenitori (Richard Oshanitzky), ba mostenitorii sunt in litigiu pentru drepturi de proprietate Qancsy Korossy). Unul are contract de exclusivitate cu o editura la care si-a publicat deja mare parte din creatii (Romeo Cozma). Altii au considerat ca pot sa-si publice ei singuri piesele in culegeri proprii (Dan Ionescu, Sarosi Peter).
Ma bucur ca totusi demersul meu si al editurii, prin amabilitatea domnului Matei Banica, director al Editurii Muzicale GRAFOART, a avut oarece succes din moment ce am reusit sa reunim 17 autori (cativa dintre cei mai reprezentativi pentru fiecare generatie) si 87 piese in 136 de pagini.
Necesitatea si importanta acestui demers, nu cred ca e necesar sa fie argumentate. Se scrie mult si bine, cu har creator.
E suficient sa amintim faptul ca asemenea autori si piese exista in numar mult mai mare decat cuprinde aceasta culegere, ca piesele, pe de o parte, sunt cantate si aplaudate pe numeroase scene de club, concerte, festivaluri din tara si de peste hotare si ca majoritatea au aparut sau vor apare pe CD-uri cautate si audiate cu placere de fanii jazz-ului si nu numai…
Evident ca n-am solicitat in mod expres o ANUMITA. forma/model de prezentare a temelor / pieselor si cu atat mai putin a CV-urilor, redactate cu materialul clientului”. Am sugerat doar o incadrare aproximativa in numar de piese si pagini.
Tocmai de aceea, poate spre satisfactia cititorilor”, respectiv a beneficiarilor (indeosebi invatacei, elevi, studenti si/sau autodidacti intr-ale jazz-ului), am lasat la libera alegere a autorilor, modul de prezentare a acestor creatii.
Le multurnesc tuturor pentru receptivitate si colaborare intru realizarea acestei prime culegeri TEME DE JAZZ – compozitori romani”.
Alexandru sipa 25 mai 2015
In elaborarea prezentei editii s-au utilizat manuscrise puse la dispozitie de autori sau de mostenitori.
Fragment:
„Puiu Pascu
n. 20 iunie 1958 Bucure?ti
Studii Liceul de muzic? George Enescu” Bucure?ti
?coala popular? de art? cu Prof. Dan Mizrahy
A cântat pe toate scenele de club, concert ?i festival de jazz din ?ar?, fie cu propriul Trio, fie ca trio de acompaniament pentru vreo mare solist? sau chiar un tân?r sau o tân?r? solist?.
A colaborat cu Garbis Dedeian, Aura Urziceanu, Johnny R?ducanu, Anca Parghel, Alin Constan?iu, Ozana Barabancea, Irina Sârbu, Silvia Dumitrescu, fra?ii Ciprian ?i Tudor Parghel, dar în mod deosebit cu Virgil Popescu-chitar? bas ?i Titi Herescu-baterie cu care a alc?tuit un trio propriu ?i de lung? durat?.
În aceast? formul?, în ultimul timp cânt? împreun?, jazz ?i blues, cu A. G. Weinberger.
De apreciat bun?voin?a cu care a acompaniat ?i tineri precum Tasi Nora, Aldo Blaga (cu care a ap?rut într-o pies? pe CD-ul The Romanian Jazz Collection”-Selec?iuni din Gala Premiilor de jazz-Premiile MUZZA pe 2010) ?i Alex Constantin (cu care a ap?rut în dou? piese pe CD-ul Tribute to Mrjazz”-Selec?iuni din Gala premillor de jazz-Premiile MUZZA pe 2011-ambele A & A Records ?i Funda?ia MUZZA.
A efectuat numeroase turnee în Fran?a, Belgia, Ungaria, R.Moldova, Finlanda, Danemarca, Suedia.
Este prezent in trio cu piesa Samba” pe CD-ul compilati The Romanian Jazz Collection” ?i cu piesa (solo pian) Blue Moon” (R.Rogers/L.Hart) pe CD-ul Tribute to Mr. Jazz”, dar ?i pe CD-ul Swing me to the moon”-2007 protagonist? Teodora Enache.
La Gala premiilor de jazz-Premiile MUZZA pe 2012 a fost distins cu Premiul special al juriului. ”

Codul cartii: GRF978-606-747-032-1