Scrierea simpla, pe alocuri necizelata intentionat, are o magie proprie. Cititorul nu ramane atent la scriere, aceasta trece in planul doi, el este direct absorbit in faptele prezentate, si nu ca un simplu spectator, ci ca o dublura la actorii principali din carte, asteptand in orice moment sa intre si sa joace, netinand cont ca scenele pot fi sacre sau profane, imbibate cu Lumina Necreata sau de continutul unui tomberon de entitati malefice, ca pot produce lacrimi ale sufletului ce curg din durerea unui tata plecat prea devreme si prea departe, chiar daca il are pe Sfantul Ardealului Parintele Arsenie Boca, ca si ocrotitor, sau de crampele musculare cauzate de rasul provocat.
