Nimare nu ma gonea, dar mie mi se parea ca ma prinde si ma duce la domnitoru Caragea si ma pune in tapa, pentru ca adesior simbatile punea in tapa pe hoti. Am privit si ma luasi frica; tot simbata pe vinovatii la puscarie, la unii taia miinile cu satiru, la unii taia nasu si urechile, legati cu miinile dindarat, numai scutura din cap.
Tinarul care isi scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborit din Ciocoii vechi si noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit insa de ambitia si de machiavelismul acelora, Tache Merisescu rataceste printr-o lume nestatornica si plina de primejdii; soarta i-o fac relatiile de familie, bunul-plac al inaltelor obraze si, mai presus de toate, intimplarea.
Baiat de casa la boier, amant al cuconitei, calfa la Bucuresti, edecliu la tarigrad, negustoras prin porturile Levantului, el ne lasa o marturie nepretuita din secolul fanariot secol pe care il cunoastem mai mult din scrierile calatorilor straini ori din amintirile cetoase ale nepotilor celor care l-au trait.
Manuscrisul pe care Constanta Vintila-Ghitulescu il scoate astazi la lumina va deveni o piesa de neocolit in istoria literaturii noastre premoderne.
Pe coperta, scenã din Bucurestii inceputului de secol XIX: Biserica si Hanul Greci
