Trecerea lui Tudor Dumitrescu prin aceasta lume a fost asemenea unui meteor ce a lasat in urma doar lumina stralucitoare a amintirii si acordurile unei muzici incarcate de nostalgia trecerii din lumea cu dor in cea fara dor…
Fragment:
” Vorbesc cu emo?ie ?i cu bucurie despre un copil de geniu al sufletului românesc. Ascult cuvintele lui Tudor. Aflu din cuvintele acestea setea extraordinar? dup? a asimila totul, pe care o au oamenii de geniu din nevoia vital? de a-?i a?eza temelia sacr? temenosul cum spuneau cei vechi în ceilal?i. A nu o porni de unul singur; a ?ti c?, înainte de a ie?i la limanul de foc, trebuie s? fi ucenicit la cei du?i; înainte de a ie?i în lumina pur? a comunic?rii directe trebuie s? zaci, cum spune el cameleonic asimilând experien?a tuturor. Ascultându-i bruma de mo?tenire nu te afli în spa?iu ?i timp. Este acel vuiet de aripi înalte, vâlvâitoare de foc ?i lumin? la por?ile paradisului din care s-a n?scut melosul s?-i ?in? de v?zduh omului pe p?mântul pustiu ?i gol.
Era Tudor, ca ?i Grigorescu la Agapia, a?a cum asculta tân?rul Grigorescu liniile de aur ale fulgura?iilor divinului Rafael. Iar pe el, Tudor Dumitrescu, îl ascult acum trecând prin melosul lui Mozart. Ve?nic îi vom duce dorul. Ce rigoare, ce ordine ?i entuziasm. Ce bucurie.
Au r?mas în urm? r?ni ?i dureri. Bocetul ?i praporul au amu?it ?i irup zorile de s?rb?toare, de intrare în odihn? f?r? de sfâr?it. Iar în spirit fi-vom mereu laolalt? cu Eminescu ?i cu Labi?, cu Lipatti ?i cu ceilal?i devreme du?i din preaplin, l?sând în urm? tor?a bogat? a focului logosului arzând nemai mistuindu-se. ”
Fragment:
” Vorbesc cu emo?ie ?i cu bucurie despre un copil de geniu al sufletului românesc. Ascult cuvintele lui Tudor. Aflu din cuvintele acestea setea extraordinar? dup? a asimila totul, pe care o au oamenii de geniu din nevoia vital? de a-?i a?eza temelia sacr? temenosul cum spuneau cei vechi în ceilal?i. A nu o porni de unul singur; a ?ti c?, înainte de a ie?i la limanul de foc, trebuie s? fi ucenicit la cei du?i; înainte de a ie?i în lumina pur? a comunic?rii directe trebuie s? zaci, cum spune el cameleonic asimilând experien?a tuturor. Ascultându-i bruma de mo?tenire nu te afli în spa?iu ?i timp. Este acel vuiet de aripi înalte, vâlvâitoare de foc ?i lumin? la por?ile paradisului din care s-a n?scut melosul s?-i ?in? de v?zduh omului pe p?mântul pustiu ?i gol.
Era Tudor, ca ?i Grigorescu la Agapia, a?a cum asculta tân?rul Grigorescu liniile de aur ale fulgura?iilor divinului Rafael. Iar pe el, Tudor Dumitrescu, îl ascult acum trecând prin melosul lui Mozart. Ve?nic îi vom duce dorul. Ce rigoare, ce ordine ?i entuziasm. Ce bucurie.
Au r?mas în urm? r?ni ?i dureri. Bocetul ?i praporul au amu?it ?i irup zorile de s?rb?toare, de intrare în odihn? f?r? de sfâr?it. Iar în spirit fi-vom mereu laolalt? cu Eminescu ?i cu Labi?, cu Lipatti ?i cu ceilal?i devreme du?i din preaplin, l?sând în urm? tor?a bogat? a focului logosului arzând nemai mistuindu-se. ”
Codul cartii: GRF978-606-747-025-3
