Intaia noapte de razboi, adica a doua parte a romanului, e un adevarat jurnal de front. Stefan Gheorghidiu s-a despartit de Ela, de tot trecutul, cum spune el insusi, si se afla pe front, in linia intai, undeva intre Campulung-Muscel si Bran, drum de munte, pe care-l strabate de mai multe ori. Camil Petrescu insusi a participat la aceasta faza a razboiului dintre 1916 si 1918, pierzandu-si, din cauza bubuiturilor artileriei, auzul. Romanul lui Camil Petrescu prefera o perspectiva asa-zicand banala: razboiul nu inseamna nici batalii sangeroase la baioneta, nici munti de cadavre, ci lucruri mult mai simple si umane din viata de zi cu zi a ofiterilor, care vorbesc vrute si nevrute la popota, sufera de dureri de stomac sau de frig si uneori, destul de des, mor sfartecati de un obuz. Asta nu inseamna ca razboiul e mai putin oribil, nici ca romancierul ar voi sa-i estompeze acest caracter. Inseamna doar ca romancierul e de parere ca oribilul nu trebuie cautat in latura exceptionala a realitatii, ci in aceea banala. La noi, nimeni n-a mai privit razboiul mondial in aceasta perspectiva.
