Ultima

Fragment din cartea „Ultima” de L. S. Hilton:
„Da Silva tocmai isi scotea telefonul. A cautat prin el si mi l-a intins. Intr-adevar, era mama mea. Mama mea intrand in barul de pe fostul nostru domeniu. Presupun ca ar fi trebuit sa ma bucur ca o fotografiasera la iesirea din bar. Mama impingand un carucior in supermarket. Purta o jacheta pe care i-o trimisesem din Italia pentru ultima ei zi de nastere, un pardesiu MaxMara din panza cerata bleumarin, despre care stiusem ca i se va parea jalnic, dar sperasem ca avea sa-i mai improspateze aspectul. Chiar am fost surprinsa sa vad ca il purta. Ultima fotografie fusese facuta prin fereastra unei cafenele, unde mama parea sa se bucure de un cappuccino alaturi de prietena ei, Mandy. Inca mi se parea uimitor ca bautura numita cappuccino ajunsese si la Liverpool. Pardesiul fusese inlocuit cu o haina din imitatie de blana, pentru vreme mai rece, dar, in cazul in care aveam vreo indoiala asupra perioadei, spionul lui Dejan amplasase in prim-plan un numar din Sun vechi de o zi. Cu blandete, mi-am intins mana si am atins ecranul, apoi m-am uitat in ochii negri ai lui Raznatovic. In ultima vreme, privisem tevile catorva arme de foc, dar ochii aceia erau cu mult mai infricosatori. In mod normal, urma sa-mi spun in sinea mea sa nu dau de inteles ca-mi era frica, dar mi-am dat seama ca nu-mi era frica. Dejan detinea controlul absolut in situatia data. in afara de propria-mi viata, tot ce aveam fusese pierdut de mult.