Unde e Aromania?

Fragment:

„Mai multe motive m-au condus sa propun acest examen succint, in termeni politici si mergand direc la obiect de fiecare data cand oca-zia se prezinta, si anume la ceea ce voi numi particularismul aroman. Chiar daca adeseori a starnit curiozitate sau interes, el a fost intotdeauna invaluit de un anumit mister. In plus, evocarea lui a fost tabu in anumite perioade, ceea ce nu a ramas fara consecinte in abordarea lui, inclusiv in contextul academic. Aluziile politice, suhintelesurile polemice, omisiunile pe care le putem detecta in prelegerile si articolele cu caracter general, ca si in contributiile specializate adauga o doza suplimentara de confuzie misterului mai sus numit. Nu este usor, in aceste situatii, sa se faca diferenta intre ceea ce apartine domeniului convingerii intime a autorilor, ceea ce se inscrie intr-o strategie personala (de cariera profesionala sau politica) si ceea ce poate fi raportat la un autentic angajament politic. Obiectivitatea prea scrupuloasa e suspecta atunci cand subiectul tratat necesita o luare de pozitie, in timp ce tonul patetic nu garanteaza autenticitatea afirmatiilor. Aceasta abordare aluziva si implicita a unor probleme sensibile sau considerate ca atare si climatul de suspiciune care rezulta sfarsesc prin a marginaliza un particularism deja fragil…

Demersul meu pe care voi incerca sa-l prezint aici implica inevitabil anumite simplificari, motiv pentru care precizez de la bun inceput ca particularismul aroman, asa cum il concep eu, corespunde unor realitati disparate al caror punct de convergenta este folosirea si referinta comuna la o limba, aromana. De natura lingvistica, acest factor de diferentiere are, desigur, si implicatii culturale mai largi, care insa nu sunt neaparat pertinente in materie de orientare nationala. Pe acest ultim aspect se articuleaza ipoteza pe care voi incerca sa o prezint in aceasta comunicare. Destul de bine conturat, in perioada care preceda aparitia actualei configuratii nationale si statale in regiune, particularismul aroman s-a perpetuat intr-un mod atat liber (in afara de orice cadru de omogeneizare institutionala administrativ, scolar etc.), cat si constrans (adica intru-un cadru institutional care nu il lua in consideratie sau ll excludea). El a suferit astfel din plin consecintele accelerarii transformarilor structurilor sociale (comunitare, profesionale, familiale…) care au avut loc in ultimele decenii in sud-estul european.

Fragmentat, dispersat, particularismul aroman continua insa sa dea semne de viata, in zilele noastre, asa cum ne arata actualitatea acestui sfarsit de secol XX. Trebuie sa fim circumspecti fata de aceasta revenire in actualitate a particularismului aromanesc in masura in care ea este intai si intai rezultatul unor evenimente istorice si al unor tendinte generale care depasesc contextul regional, precum implozia regimurilor comu: niste si destramarea Federatiei Iugoslave. Aceasta revenire confirma mentinerea particularismului aromanesc, nu indica insa nicidecum in ce fel va evolua. Pentru a emite o prognoza coerenta, trebuie sa facem in prealabil un bilant realist, sa luam ln consideratie diferitele situatii care se prezinta, sa tinem cont de toate sensibilitatile care participa la dezbaterea publica pe aceasta tema. O asernenea sarcina revine in primul rand asociatilor aromane, insa studiile publicate si cercetarile in curs pot furniza si ele informatii pretioasel.”