Uriasul ingropat

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

Prin Uriasul ingropat, Kazuo Ishiguro alege sa se aplece asupra unei ere de legenda, spunind o poveste ce pare desprinsa din ispravile Cavalerilor Mesei Rotunde. La citiva ani dupa moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbinda in fata saxonilor invadatori, capcaunii, dragonii si zinele inca aprind imaginatia oamenilor, intr-o Anglie aflata in ruina. Dar cel putin au incetat razboaiele crunte care macinasera tara ani de-a rindul, intretinute de ura inversunata dintre cele doua popoare. Peste toate pare sa se fi pogorit ceata unei uitari stranii, iar trecutul tuturor si al fiecaruia in parte se mai poate alcatui doar din zvonuri, presupuneri si crimpeie de amintiri. Pe acest fundal, doi batrini britoni, Axl si Beatrice, pe care ii leaga o indelungata si trainica iubire, hotarasc sa plece in cautarea fiului lor de mult uitat. Pe drum ii intilnesc pe iscusitul cavaler saxon Wistan, pe protejatul lui orfan si pe batrinul Sir Gawain, cavaler al lui Arthur, cautind fiecare sa-si indeplineasca misiunea misterioasa, dar si sa dezlege itele propriului trecut neguros. Calatoria lor prin acel tinut al supranaturalului si al uitarii este transpusa intr-o elegie emotionanta despre memorie, infringeri, loialitate si razbunare.

Kazuo Ishiguro a creat o lume alternativa, asemenea celei din romanele lui Cormac McCarthy, in care, in ciuda decorului neasteptat si a realitatilor emotionale intilnite, ajungi sa crezi fara cea mai mica ezitare. – Financial Times

Uriasul ingropat este un studiu profund al memoriei si al sentimentului de vina, al felului in care ne amintim traumele trecutului. – The Guardian

Un roman straniu, foarte riscant, cel mai ambitios dintre titlurile publicate de Kazuo Ishiguro in intreaga lui cariera. – The New York Times

„- Nu te inseli, sint Gawain, nepot al marelui rege Arthur, care a domnit odinioara pe aceste paminturi cu atita intelepciune si dreptate. Am trait multi ani in apus, dar de la o vreme Horace si cu mine calatorim pe unde putem.

– Daca as fi stapin pe ceasurile vietii mele, as pleca spre apus chiar azi si as respira aerul acelei tari. Dar sint obligat sa-mi indeplinesc misiunea si sa ma intorc repede cu vesti despre ea. Insa e intr-adevar o onoare sa intilnesc un cavaler al marelui Arthur, ba inca si nepot pe deasupra. Desi sint saxon, tin la mare cinste numele sau.

– Ma bucura nespus sa te aud spunind asta, domnule.

– Sir Gawain, daca tot mi-a revenit vorbirea ca prin miracol, ti-as pune o mica intrebare.

– Intreaba-ma ce poftesti.

– Acest gentleman care sade acum linga dumneata e domnul Axl, un fermier dintr-un sat crestin aflat la doua zile de aici. E un barbat care-ti e apropiat ca virsta. Sir Gawain, te intreb acum, intoarce-te si uita-te cu atentie la el. Este chipul sau unul pe care l-ai mai vazut, chiar daca acum mult timp?

– Dumnezeule mare, domnule Wistan! Beatrice, pe care Axl o credea adormita, se aplecase iar in fata.

– Ce ti-a venit sa intrebi asta?

– N-am nici un gind rau, doamna. Sir Gawain fiind din tara de la apus, imi inchipui ca poate l-a zarit pe sotul dumitale in zilele de demult. Ce e rau in asta?

– Domnule Wistan, zise Axl. Te-am vazut ca, inca de la prima noastra intilnire, te uiti din cind in cind ciudat la mine si am asteptat sa-mi spui de ce. Cine crezi ca sint?

Wistan, care statuse in picioare in fata celor trei asezati unul linga altul sub stejarul cel mare, se lasa acum pe vine. Poate ca o facuse ca sa aiba un aer mai putin amenintator, dar lui Axl i se paru ca razboinicul doreste sa le scruteze chipurile mai atent.

– Il rog pe Sir Gawain ca, pentru moment, sa faca ce i-am cerut, spuse Wistan, si nu e nevoie decit sa intoarca putin capul pentru asta. Luati-o ca pe un joc de copii, daca vreti. Te rog, domnule, priveste-l pe barbatul de linga dumneata si spune-mi daca l-ai mai vazut cindva in trecut.

Sir Gawain scoase un chicot si-si impinse trunchiul mai in fata. Parea dornic sa se amuze, ca si cum chiar ar fi fost invitat sa participe la un joc. Dar cind privi atent chipul lui Axl, expresia i se schimba intr-una de surpriza, chiar de soc. Instinctiv, Axl isi feri privirea, chiar in clipa in care batrinul cavaler se trase in spate, mai sa se loveasca de trunchiul copacului.

– Ei bine, domnule? intreba Wistan, privind cu interes.

– Nu cred ca acest gentleman si cu mine ne-am mai intilnit vreodata pina azi, spuse Sir Gawain.

– Esti sigur? Anii pot ascunde multe.

– Domnule Wistan, il intrerupse Beatrice, ce anume cauti pe chipul sotului meu? De ce ii pui o asemenea intrebare acestui cavaler cumsecade, pina acum o clipa un strain pentru noi toti?

– Iertare, scumpa doamna. Tara asta imi stirneste atitea amintiri, desi fiecare dintre ele pare o vrabie nelinistita care stiu ca poate zbura in orice moment, in bataia vintului. Chipul sotului dumitale mi-a fagaduit toata ziua o amintire importanta si, daca e sa fiu cinstit, asta a fost motivul pentru care am propus sa calatoresc cu dumneavoastra, desi imi doresc din toata inima sa va vad traversind cu bine aceste drumuri salbatice.

– Dar de ce spui ca l-ai cunoaste pe sotul meu din apus, cind el a trait toata viata intr-o tara din apropiere?

– Nu conteaza, printesa. Domnul Wistan m-a confundat cu cineva pe care l-a cunoscut pe vremuri.

– Asta trebuie sa fie, prieteni! spuse Sir Gawain. Horace si cu mine ne inselam adesea asupra cite unui chip, crezind ca-l stim din trecut. Uite aici, Horace, ii zic. Uite-l aici pe drum, in fata noastra, pe vechiul nostru prieten Tudur, si noi am crezut c-a pierit la Mount Badon. Dupa care ne apropiem si Horace fornaie de parca ar vrea sa spuna, ce prost esti, Gawain, individul asta e atit de tinar, ca ar putea sa-i fie nepot, si nu seamana nici pe departe!

– Domnule Wistan, spuse Beatrice, atita te rog sa-mi spui. Sotul meu aminteste de cineva pe care l-ai iubit pe cind erai copil? Sau de cineva de care iti era frica?

– Mai bine s-o lasam balta, printesa.

 Insa Wistan, leganindu-se incet pe calciie, il tintuia cu privirea pe Axl.

– Cred ca era vorba de cineva pe care l-am iubit, doamna. Fiindca azi-dimineata, cind ne-am intilnit, mi-a sarit inima din piept de bucurie. Si totusi, la scurt timp…

 Continua sa se uite la Axl in tacere, cu o privire aproape visatoare. Apoi chipul i se intuneca si, ridicindu-se iar in picioare, razboinicul isi feri privirea.”