Vaduva

In ziua in care inspectorul de politie Bob Sparkes i-a batut la usa si a inceput sa puna intrebari, Jean Taylor a adoptat un rol pe care il mai jucase, intermitent, si inainte. Un rol care le-a permis ei si sotului ei sa mearga mai departe cand necazurile se acumulau… Dar sotul ei a murit cu o saptamana in urma, iar Jean nu mai trebuie sa se prefaca. Au existat o multime de lucruri pe care ea a preferat sa nu le stie sau sa nu le vada in legatura cu crima oribila de care sotul ei era suspectat. In ultimii ani a fost prea ocupata sa fie sotia perfecta, sa ramana alaturi de el cat timp au trait sub privirile acuzatoare ale celorlalti, hartuiti de presa si de politie. Acum insa nu mai are motiv sa taca. In plus, oamenii – si mai ales insistenta jurnalista Kate Waters – vor sa-i afle povestea, vor sa stie cum a fost pentru ea sa traiasca alaturi de un criminal. Dar, din cosmarul ultimilor ani, Jean a invatat un lucru: ca pe oameni ii poti face sa creada orice, in special ceea ce vor sa creada…

O reconstituire palpitanta a unei crime si in acelasi timp o analiza necrutatoare a institutiei casatoriei… Fiona Barton scrie o poveste mestesugita, care se citeste cu sufletul la gura, despre minciunile pe care oamenii si le spun unii altora si lor insisi atunci cand tin cu tot dinadinsul sa nu afle adevarul. – Entertainment Weekly

Fragment din volumul „Vaduva” de Fiona Barton:

” Joi, 2 noiembrie 2006. Politistul 

Matthews tinea in mana caietul cu insemnari al lui Stan Spencer si parea nemultumit.

– Ma tot uit si recitesc observatiile domnului Spencer, sefu’. Foarte detaliate. Vremea de afara, numerele masinilor parcate pe strada, numele celor care intra si ies din casa. Inclusiv Dawn.

Sparkes se inviora.

– Ii urmareste aproape zilnic intrarile si iesirile.

– Crezi ca o urmareste pe ea in special?

– Nu neaparat. Apar toti vecinii. Dar e ceva despre care ar trebui sa-l intrebam. Insemnarile se termina la jumatatea unei propozitii pe ziua de duminica si trec direct la ziua de luni, 2 octombrie, si la povestea despre barbatul cu parul lung. E ca si cum ar lipsi o pagina. Si a notat data exacta in intregime in partea de sus a paginii. Nu face asta in mod normal.

Sparkes lua caietul si analiza. Simti cum i se strange un nod in stomac. 

– Dumnezeule, crezi ca a inventat totul?

Matthews facu o grimasa.

– Nu neaparat. Poate ca a fost intrerupt duminica de cineva si n-a mai revenit. Dar… 

– Ce?

– Pe coperta caietului scrie ca are treizeci doua de pagini. Acum nu sunt decat treizeci.

Sparkes isi trecu mainile prin par.

– De ce ar face asta? Sa fie el vinovatul? El e oare cel pe care il cautam? S-a ascuns in vazul tuturor?

Stan Spencer era imbracat pentru gradinarit cand raspunse la usa. Pantaloni vechi, fes si manusi.

– Buna ziua, domnule inspector! Buna ziua, domnule Matthews! Ma bucur sa va vad. Ceva noutati?

Ii conduse pe barbati, prin casa, spre sera, unde nevasta lui, Susan, citea un ziar.

– Uite cine ne-a venit in vizita! spuse Spencer. Adu-le domnilor ceva de baut, draga mea!

– Domnule Spencer, incerca Sparkes sa dea o nota oficiala intalnirii, am dori sa discutam ceva cu dumneavoastra despre caietul cu insemnari.

– Bineinteles, va ascult.

– Se pare ca lipseste o pagina.

– Nu inteleg ce vreti sa spuneti.

Matthews puse pe masa paginile din caiet.

– Ziua de duminica se termina aici, in mijlocul notitelor despre gunoiul din fata casei lui Dawn. Urmatoarea pagina se refera la ziua de luni si la barbatul pe care pretindeti ca l-ati vazut.”