Via Mala Vol.1

Via Mala este romanul care i-a adus consacrarea scriitorului de origine elvetiana John Knittel. Aparitia cartii in perioada interbelica s-a constituit intr-un adevarat eveniment editorial, bucurandu-se de aprecieri deosebite.
Intr-o zona izolata din Alpii Elvetieni, Via Mala sau Calea Rea, traieste familia lui Jonas Lauretz ai carei membri sunt crunt exploatati de catre acesta si terorizati de accesele sale de furie. El nu se da in laturi nici de la comiterea unor fapte nelegiuite, ca uciderea si schilodirea unora dintre copiii lui ori aducerea in casa a amantei si izgonirea alor sai. Ura celor oprimati clocoteste si intr-o buna zi lucrurile iau o intorsatura cu totul neasteptata… Dar evenimentele nu se opresc aici.
In volumul al doilea familia Lauretz va fi confruntata cu alte probleme, ajungandu-se la optiuni greu de anticipat.
O carte emotionanta, care il va absorbi cu totul pe cititor, pana la ultima pagina, creandu-i o impresie de neuitat.

Fragment din romanul „Via Mala Vol. 1” de John Knittel:
“Toate privirile se indreptara spre Silvelie. S-ar ti ca prezenta ei ii stinghereste sa-si descarce totul (ta inima, de parca s-ar fi temut oarecum de ea. — Noi trebuie sa platim amenda tatei, spuse ea. V renunta la cateva lucruri de pe lista mea. – Asta ne mai lipsea, izbucni Hanna. Sa muncea el pentru amenda. Silvelie clatina capul. Nu, nu se poate. E mai bine ca eu sa plat amenda. El va afla si cand nu va avea ce sa bea in Inc soare, mintea lui se va mai limpezi, va chibzui lucrurl Judecatorul Bonatsch si alti oameni straini au fost bla cu el, socot ca noi trebuie sa fim indoit de blanzi.
Doamna Lauretz isi privi frumoasa odrasla si un fel de ura launtrica se destepta brusc in ochii ei negri. Hanna si Niklaus schimbara o privire; era o comunicare misterioasa de ganduri. Silvelie se juca nervoasa vu mainile.
— Nu trebuie sa platim amenda imediat, avem timp patru saptamani. Ii dau lui Niklaus banii si el n-are decat sa spuna ca am lucrat cu totii ca sa-i adunam. Cand tata va afla asta, se va gandi la noi toti. Dar nu trebuie sa afle ca eu am fost aceea care am dat banii.
— Socot ca nu-i suntem datori cu nimic batranului, dupa toti anii astia, interveni Hanna, cu sprancenele incruntate. E timpul sa ne gandim si la noi.
Silvelie clatina capul. Avea impresia ca in clipa aceea toata familia era impotriva ei. Niklaus incepu sa rada infundat si rautacios.
— Am asteptat mult prea mult, interveni, el, taraganand fiecare cuvant, cum obisnuia sa faca atunci cand voia sa convinga pe cineva. Am ratat prilejul, atunci cand gemenii zaceau sus, ca niste papusi inghetate. Unul din voi ar fi trebuit sa se duca si sa declare ca a vazut cand batranul a deschis fereastra!
— Taci! ii raspunse Silvelie. Asta n-a fost niciodata dovedit.
Niklaus avu un ras aproape isteric.
— Plapuma era zvarlita intr-un colt al odaii si ferestrele larg deschise. Ai mai auzit ca sugarii sa se scoale noaptea si sa arunce cuvertura de pe ei? Nu! Nu! Atunci am ratat prilejul sa ne liberam de el pentru totdeauna. O astfel de ocazie nu se mai prezinta.
— Suntem ca o ceata de osanditi! striga Hanna si cu pumnul in masa. Uita-te la mama. Atata bataie a mancat, ca abia se mai poate tari pe picioare. Priveste-l pe Niklaus. Un infirm! Tu, cu bratul teapan! Si eu? Slava Domnului, daca n-as fi fost tare ca un cal de povara, as fi acum mama unui nou frate de-al tau. Dar, din fericire, am stiut sa ma apar.”