Mihail Vagaonescu, desi rezervist, in viata civila fiind avocat, a fost un ofiter de front, care nu a incercat sa se puna la adapost, ci dimpotriva, a stat tot timpul alaturi de oamenii sai, impartind cot la cot cu ei viata de campanie si de transee, mereu in prima linie, in mijlocul soldatilor sai si in fruntea lor in clipele grele. I-a condus in lupta, i-a insotit in retrageri, a fost alaturi de ei in prima linie a transeelor, a luptat alaturi de ei cu arma in mana si i-a condus la asalturile la baioneta. Facand parte din Armata de Nord a generalului Prezan, apoi din Armata a 2-a a generalului Averescu, Mihail Vagaonescu a fost permanent in linia de lupta, inclusiv in iarna grea dintre 1916-1917, deoarece Armata a 2-a s-a refacut pe linia de lupta, in Carpatii Orientali, fata in fata cu inamicul si ducand lupte grele de iarna cu acesta.
Relatarile lui Mihail Vagaonescu sunt dure, la fel cum a fost razboiul pentru romani. A luptat continuu timp de unsprezece luni, din august 1916, cand trece Carpatii in Transilvania pe la Bicaz. Unitatea sa a jalonat cu sudoare si sange aproape intreg frontul de lupta, fiind trimisa la Harsova, apoi spre frontul de la Targu Jiu, ulterior in dureroasa retragere spre Moldova, pentru a zagazui cu piepturile luptatorilor sai trecatorile Carpatilor Orientali intreaga iarna si primavara, pentru ca in vara sa se avante in ofensiva de la Marasti. Aici, in transeele de la Rachitasu Mare, in plin asalt, in luptele corp la corp din santurile inamice, un glonte dum-dum ii zdrobeste umarul. Se vindeca, desi camarazii il credeau pierdut, dar ramane cu invaliditate. Devine ulterior primar al Bacaului si Presedinte al Societatii Mutilatilor de Razboi.
Valoarea documentara a jurnalului sau este inestimabila, aducand marturii de prima mana asupra unor lupte si batalii trecute cu vederea sau abia amintite in istoriografia noastra despre primul razboi mondial, dar si despre viata de zi cu zi din transee, despre atacurile artileriei, recunoasterile, dar si atacurile cu obuze cu gaze asfixiante sau siretlicurile ambelor tabere folosite in cursul razboiului static, de transee. Totodata, insista foarte mult pe atmosfera ce domnea in randul soldatilor, oameni simpli, dar cu mult bun simt, despre evenimentele ce au marcat aceasta perioada, inclusiv cazurile de dezertare sau automutilare. Sunt enumerate si alte evenimente celebre, cum ar fi dezertarea colonelului Sturdza, sau vizitele pe front ale suveranilor sau reprezentantilor aliatilor. Relatarile sunt dure, dar la obiect, Mihail Vagaonescu fiind, de nevoie, un razboinic impasibil cuprins de imensitatea responsabilitatii fata de oamenii sai, fapt care il face de multe ori foarte dur. Pentru prima data am intalnit relatarea executiei unor prizonieri sau faptul ca inaintea unui asalt, lasa in urma un om cu consemnul de a culca la pamant pe oricine da inapoi. Sunt aspecte ale unui razboi total, necrutator, care isi pune amprenta pe caracterul oricarui om inghitit in valtoarea conflictului.
Fara indoiala, Mihail Vagaonescu a fost un erou, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu, dar dintr-o familie de eroi. Fratele sau, locotenentul activ Constantin Vagaonescu, a facut razboiul in Regimentul 9 Vanatori condus de colonelul Gheorghe Rasoviceanu, parte a Diviziei 9 a generalului Constantin Scarisoreanu. A luptat in Dobrogea, in Batalia de pe Neajlov-Arges si la Marasesti, unde cade eroic in fruntea companiei sale la 28 iulie 1917. in acea zi au cazut din Regimentul 9 Vanatori: 9 ofiteri morti, 7 raniti si peste 500 trupa morti si raniti. Locotenentul Constantin Vagaonescu este, de asemenea, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu, iar in aceasta carte, Mihail Vagaonescu face o referire emotionanta la sacrificiul fratelui sau.
Spre a ne da seama de intensitatea luptelor si pierderile suferite de Romania in razboiul mondial, Mihail Vagaonescu publica 5 apeluri ale unitatii sale in diferite faze ale razboiului, cu efectivele si completarile de rigoare. Estre impresionat sa vedem cati au ramas la ultimul apel, cel de la incheierea Bataliei de Oituz, pe care Mihail Vagaonescu nu a apucat-o, fiind grav ranit in spital, dar o trece in jurnal pe baza relatarilor camarazilor sai ofiteri, martori si participanti.
