Prezenta lucrare reprezinta teza de doctorat a autoarei, sustinuta in anul 2005, si analizeaza viciile consimtamantgului si regimul sanctionator al acestora in ambientul legislativ reprezentat de Codul civil de la 1864. Daca la intrarea in vigoare a acestui act normativ principiul egalitatii partilor juca un rol axiomatic in reglementarea raporturilor juridice de drept civil, actualmente aceasta regula esentiala pentru echilibrul contractual nu pare sa valoreze mai mult decat un mit perimat. Explozia informationala, concentrarea de capitaluri, presiunea unor mijloace de publicitate tot mai insinuante, dezvoltarea tehnicilor de marketing tot mai agresive, proliferarea situatiilor de dependenta de contract generate de expansiunea creditarii – toate acestea reprezinta un teren fertil pentru fragilizarea” consimtamantului, ceea ce reclama augmentarea si diversificarea mijloacelor de protectie in aceasta materie.
Multiplicarea fara precedent a cunostintelor tehnice si juridice va alimenta clivajul dintre categoria celor care se pot adecva din punct de vedere intelectual comprehensiunii fluxului de informatii si cei care vor deveni sau vor ramane niste analfabeti functionali, context ce reclama reglementarea, de lege ferenda, a institutiei erorii de drept. Sub presiunea hiperinflatiei normative, devine din ce in ce mai clar ca juristii nu vor putea ramane cantonati la infinit in „turnul de fildes” al prezumtiei (sau fictiunii?) nemo censetur ignorare legem. Eroarea de drept este o realitate iminenta, insa, pentru a preveni abuzul de drept, mai intai va trebui identificata, iar mai apoi configurata normativ, granita volatila intre eroarea scuzabila si cea nescuzabila.
Concluzia este ca sanctiunile viciilor de consimtamant, in reglementarea Codului civil de la 1864, nu par adaptate gradului de rafinament al surselor de alterare a vointei, care asediaza raporturile contractuale la inceput de mileniu trei. Viitorul ar trebui sa apartina sanctiunilor civile flexibile, care permit, la alegerea victimei, mentinerea contractului afectat de vicii de consimtamant, corelativ insa cu posibilitatea inlaturarii consecintelor prejudiciabile pentru victima prin intermediul reglajului fin al daunelor-interese. Alaturi de raspunderea civila, institutii precum regularizarea, adaptarea sau refacerea contractului asteapta „proba de foc” a confruntarii cu realitatile sociale pe care sunt chemate sa le reglementeze juridic. Marea provocare ce se afla in fata legiuitorului si a instantelor de judecata consta in necesitatea adaptarii sanctiunilor, care trebuie sa fie simultan eficiente, atat in ceea ce priveste protectia intereselor victimei, cat si in ceea ce priveste reprimarea comportamentului antisocial al autorului alterarii vointei victimei.
Nu exista contract acolo unde nu a fost constatat faptul ca cele doua parti au vrut aceasta, insa nu este nici acolo unde fiecare a vrut in solitudine. Consimtamantul este, pe rand, vointa fiecarui contractant si acordul vointelor lor. – Jean Carbonnier
Codul cartii: EUV978-973-125-803-4
