Vocea lui Archer

    Bree Prescot soseste intr-o mica localitate de provincie cu speranta ca aici va fi locul unde isi va gasi linistea sufleteasca pe care o cauta cu disperare, dupa un moment traumatizant petrecut intr-o noapte cumplita, cand tatal ei a fost ucis. In timp ce se instaleaza in noua ei locuinta, soarta i-l scoate in cale pe Archer Hale, un tanar singuratic si misterios, care ascunde in sufletul sau o suferinta profunda.
    Este un om fara voce si discret, care, pentru toti locuitorii orasului, in afara de Bree, trece neobservat.
    ,,Vocea lui Archer” este despre intalnirea dintre o fata blocata in amintirea unei nopti terifiante si a unui barbat pentru care iubirea reprezinta cheia vindecarii si libertatii lui. Este povestea unui tanar care traieste cu o rana ingrozitoare si a unei fete care il va ajuta sa-si gaseasca ,,vocea”. E un roman emotionant si captivant despre suferinta, destin si puterea tamaduitoare a dragostei.
    Fragment din romanul „Vocea lui Archer” de Mia Sheridan:
    „Se uita la mine si imi zambi dulce, un zambet care imi amintea de barbatul care aparuse cu fata proaspat rasa, privindu-ma atat de nesigur. Imi aranja o suvita de par de pe fata si ma intreba:
    — Bree, tu iti doresti copii?
    M-am incruntat si mi-am lasat capul usor pe spate in timp ce am inceput sa rad incet.
    — La un moment dat, da. De ce ma intrebi asta?
    — Ma intrebam doar. M-am gandit ca vrei.
   Eram nedumerita.
    — Tu nu vrei copii, Archer? Eu nu…
    Scutura din cap.
    — Nu este vorba de asta. Doar… cum as putea eu intretine o familie? Nu as putea. Abia ma intretin pe mine aici. Mai am ceva bani ramasi din polita de asigurare a parintilor mei, dar pe majoritatea i-am cheltuit pe servicii medicale. Unchiul meu ne-a intretinut aici cu ajutorul financiar pentru invaliditate pe care il primea de la armata si acum, mai am polita de asigurare pe care mi-a lasat-o… Imi ajunge atata timp cat nu traiesc pana la o suta zece ani… dar asta e tot.
    Isi intoarse privirea departe de mine, spre fereastra.
    Am oftat, iar umerii mi se lasara in jos.
    — Archer, ai putea sa iti gasesti o slujba, sa faci ceva ce iti place. Crezi ca oamenii care au o dizabilitate, indiferent care ar fi, nu pot avea o cariera? Pot…
    — Vrei sa iti povestesc despre prima data cand am iesit singur din casa? ma intreba, intrerupandu-ma.
    I-am studiat fata si am dat din cap ca „da”, cuprinsa deodata de tristete fara sa stiu sigur din ce cauza.
    — Unchiul meu a murit in urma cu patru ani. Si-a facut propriile aranjamente si a fost incinerat. Personalul de la morga a venit si i-a luat corpul, iar o saptamana mai tarziu i-a adus cenusa. Din acel moment, nu am mai vazut pe nimeni vreme de sase luni. Unchiul meu avea rezerve de mancare in pivnita, facea parte din paranoia lui, care mi-au ajuns pentru sase luni. Mi-am lasat parul si barba sa imi creasca… La momentul respectiv, nu stiam cu siguranta din ce cauza, dar acum cred ca era un alt mod de a ma ascunde de oamenii pe care stiam ca trebuia sa ii intalnesc la un moment dat. Nebunesc, nu-i asa?”